Procedura civilă în Republica Moldova este reglementată de Codul de procedură civilă și constă în 5 etape principale în instanța de fond.
I) Participanţii la proces
Articolul 55. Participanţii la proces
Se consideră participanţi la proces: părţile, intervenienții, procurorul, petiționarii, persoanele care, în conformitate cu art. 7 alin.(2), art. 73 şi 74, sunt împuternicite să adreseze în instanţă cereri în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte persoane sau care intervin în proces pentru a depune concluzii în apărarea drepturilor unor alte persoane, precum şi persoanele interesate în cauzele privind aplicarea măsurilor de protecţie în cazurile de violenţă în familie şi în cauzele cu procedură specială.
Articolul 56. Drepturile şi obligaţiile participanţilor la proces
(1) Participanţii la proces sunt în drept să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să facă extrase şi copii de pe ele, să solicite recuzări, să prezinte probe şi să participe la cercetarea lor, să pună întrebări altor participanţi la proces, martorilor, experţilor şi specialiştilor, să formuleze cereri, să reclame probe, să dea instanţei explicaţii orale şi scrise, să expună argumente şi considerente asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze obiecţii împotriva demersurilor, argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi, să atace actele judiciare şi să-şi exercite toate drepturile procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă.
(2) Participanţii la proces se bucură de drepturi procesuale egale şi au obligaţii procesuale egale, cu unele excepții stabilite de lege în dependenţă de poziţia pe care o ocupă în proces.
II) Procedura contencioasă în primă instanță. Etapele principale:
Procedura civilă în Republica Moldova este reglementată de Codul de procedură civilă și constă în 5 etape principale în instanța de fond.
Pasul 1) Depunerea cererii de chemare în judecată (Articolele 166-173)
Reclamantul depune la instanța competentă (judecătorie) o cerere de chemare în judecată, cu documentele anexate și chitanța de plată a taxei de stat.
Articolul 166. Forma şi cuprinsul cererii de chemare în judecată
Сerere de chemare este distribuită automat printre judecători prin intermediul Programului Integrat de Management al Dosarelor (PIGD) - Programul utilizat în toate instanțele judecătorești din Republica Moldova.
Pasul 2) Asigurărea acţiunii (Articolele 174-182)
Articolul 174. Temeiurile asigurării acţiunii
(1) La cererea participanţilor la proces, judecătorul sau instanţa dispune în aceeaşi zi aplicarea sau neaplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii.
Articolul 175. Măsurile de asigurare a acţiunii
(1) În vederea asigurării acţiunii, judecătorul sau instanţa este în drept:
a) să pună sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani ale pârâtului, inclusiv pe cele care se află la alte persoane;
a1) să noteze acţiunea, în registrele de publicitate prevăzute de lege, în raport cu drepturile pârâtului;
b) să interzică pârâtului săvârșirea unor anumite acte;
c) să interzică altor persoane săvârșirea unor anumite acte în privinţa obiectului în litigiu, inclusiv transmiterea de bunuri către pârât sau îndeplinirea unor alte obligaţii faţă de el;
d) să suspende vânzarea bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acţiuni de ridicare a sechestrului de pe ele (radierea din actul de inventar);
e) să suspende urmărirea, întemeiată pe un document executoriu, contestat de către debitor pe cale judiciară.
(2) Judecătorul sau instanţa dispune, la cererea participanţilor la proces, aplicarea și a altor măsuri de asigurare a acţiunii care să corespundă scopurilor specificate la art. 174. Pot fi admise concomitent mai multe măsuri de asigurare a acţiunii dacă valoarea bunurilor sechestrate nu depăşeşte valoarea acţiunii.
Pasul 3) Pregătirea cauzei pentru dezbateri judiciare (Articolele 183-191)
Articolul 183. Sarcinile de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare
(2) Pregătirea pentru dezbatere judiciară este obligatorie pentru orice cauză civilă şi are ca scop:
a) precizarea legii care urmează a fi aplicată şi determinarea raporturilor juridice dintre părţi;
b) constatarea circumstanţelor care au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei;
c) stabilirea componenţei participanţilor la proces şi implicarea în proces a altor persoane;
d) prezentarea tuturor probelor;
e) evaluarea oportunităţilor de soluţionare a litigiului prin mediere;
f) examinarea și deciderea în privința cererilor depuse și neexaminate de instanța de judecată privind efectuarea expertizei, numirea/recuzarea expertului, reclamarea probelor, asigurarea acțiunii;
g) stabilirea termenelor pentru efectuarea actelor procedurale;
h) stabilirea locului, a datei, a orei și a duratei şedinţei de judecată;
i) stabilirea ordinii și timpului necesar pentru audierea martorilor, a experților sau a altor persoane, pentru efectuarea altor acte procedurale.
Pasul 4) Dezbaterile judiciare - Prima instanţă (Articolele 192-236)
Examinarea în fond a cauzei se face într-o singură ședință de judecată continuă, inclusiv:
1) Audierea părților, a martorilor și a experților.
2) Examinarea probelor scrise și a materialelor dosarului.
3) Desfășurarea pledoariilor (reclamant și pârât).
Pasul 5) Hotărârea judecătorească (Articolele 238-258)
Articolul 238. Procedura deliberării
(1) La deliberare iau parte numai judecătorii în faţa cărora a avut loc judecarea cauzei. Completul de judecată deliberează în secret. Divulgarea deliberărilor este interzisă.
(3) Hotărârea se adoptă potrivit regulilor stabilite la art. 48.
Articolul 239. Legalitatea şi temeinicia hotărârii
Hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată.
Articolul 241. Cuprinsul hotărârii
(1) Instanţa judecătorească adoptă hotărârea în numele legii.
(2) Hotărârea judecătorească constă din partea introductivă şi partea dispozitivă. În cazurile prevăzute la art. 236 alin. (5), hotărârea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare şi dispozitiv. Fiecare parte a hotărârii se evidenţiază separat în textul acesteia.
(6) Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărârii.
Hotărârea judecătorească adoptată se publică pe pagina web a instanţei judecătoreşti şi se comunică participanților la proces, inclusiv prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor (PIGD).
Pasul 6) Căile de atac al hotărârilor judecătoreşti înainte de intrarea lor în vigoare - Optional
Orice participant la un procedură civilă poate ataca decizia instanței de fond. Detalii.
Titlul III. Căile de atac al hotărîrilor judecătoreşti
- - Procedura de apel (Articolele 357-396) şi Sumar
Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. - - Procedura de recurs:
- - Secţiunea 1. Recursul împotriva încheierilor judecătoreşti (Articolele 423-428) şi Sumar
Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. - - Secţiunea 2. Recursul împotriva actelor de dispoziţie ale Curţilor de Apel (Articolele 429-445) şi Sumar
Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.
- - Secţiunea 1. Recursul împotriva încheierilor judecătoreşti (Articolele 423-428) şi Sumar
Atenție: Nerespectarea termenului de depunere a apelului și/sau a căii de atac va duce la imposibilitatea de a ataca o hotărâre judecătorească nefavorabilă dumneavoastră.
Pasul 7) Executarea hotărârii (Articolele 254-258)
Articolul 254. Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile
(1) Rămân definitive hotărârile judecătoreşti emise în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea cauzei în apel.
(2) Rămân irevocabile hotărârile judecătoreşti:
a) emise în primă instanţă, după expirarea termenului de apel, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare;
a1) emise în primă instanță, contestate cu apel, fără drept de recurs;
b) emise de instanţa de apel, după expirarea termenului de recurs, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare;
c) emise de instanţa de recurs, după examinarea recursului.
(3) După ce hotărârea rămâne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanţi la proces, precum şi succesorii lor în drepturi, nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să conteste în alt proces faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea judecătorească irevocabilă.
Articolul 255. Executarea hotărârii
Hotărârea judecătorească se execută benevol, în modul stabilit de lege, în termen de cel mult 15 zile după ce rămâne definitivă, cu excepția hotărârilor judecătorești prevăzute la art. 256. După expirarea termenului prevăzut de prezentul articol sau a termenului stabilit în conformitate cu prevederile art. 256 alin. (11), creditorul poate solicita executarea silită în condițiile Codului de executare.
Articolul 256. Executarea imediată a hotărârii
(1) Urmează a fi executate imediat ordonanţa sau hotărârea judecătorească prin care pârâtul este obligat la plata:
a) pensiei de întreţinere;
b) salariului şi a altor drepturi ce decurg din raporturi de muncă, precum şi a indemnizaţiilor prevăzute de statutul şomerilor, în mărimea unui salariu mediu;
c) reparaţiei prejudiciilor cauzate prin vătămare a integrităţii corporale sau prin o altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, dacă reparaţia s-a efectuat sub formă de prestaţii băneşti periodice;
d) unui salariu mediu pentru absenţă forţată de la lucru, în cazul reintegrării în serviciu.
(11) Instanța care a pronunțat ordonanța sau hotărârea judecătorească prevăzută la alin. (1) stabilește în cuprinsul dispozitivului un termen rezonabil de executare benevolă de către pârât a obligației sale, care nu poate depăși 15 zile de la pronunțarea ordonanței sau a hotărârii judecătorești.
(2) Hotărârea judecătorească privind reintegrarea în serviciu a salariatului concediat sau transferat nelegitim urmează a fi executată imediat.
Articolul 258. Asigurarea executării hotărârii
Concomitent cu pronunțarea unei hotărâri privind adjudecarea unor sume de bani, a unor bunuri sau a contravalorii lor, instanța, la cererea părții interesate, depusă cel târziu în timpul pledoariilor, este în drept să dispună în dispozitivul hotărârii aplicarea măsurilor de asigurare, potrivit prevederilor capitolului XIII.
Pasul 8) Căile de atac al hotărârilor judecătoreşti după de intrarea lor în vigoare - Optional
Orice participant la un procedură civilă poate ataca decizia instanței de fond. Detalii.
Titlul III. Căile de atac al hotărîrilor judecătoreşti
- - Revizuirea hotărîrilor (Articolele 446-453) şi Sumar



