Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale este un tratat internațional care vizează protejarea drepturilor omului și a libertăților politice în întreaga Europă.
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cunoscută în mod obișnuit sub numele de Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau CEDO) a fost deschisă spre semnare la 4 noiembrie 1950 de către statele membre ale noului Consiliu al Europei și a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. Toate statele membre ale Consiliului Europei sunt părți la Convenție, iar orice nou membru este obligat să o ratifice cât mai curând posibil.
CEDO a fost inspirată direct de Declarația Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948. Principala sa diferență constă în existența unei instanțe internaționale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), ale cărei hotărâri sunt obligatorii din punct de vedere juridic pentru statele părți. Acest lucru asigură că drepturile prevăzute în Convenție nu sunt doar principii, ci sunt aplicabile în mod concret prin proceduri de plângere individuală sau interstatală.
Pentru a garanta această aplicare judiciară, Convenția a înființat atât Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, cât și CEDO, care își desfășoară activitatea la Strasbourg încă de la crearea sa în 1959. Orice persoană care consideră că drepturile sale în temeiul Convenției au fost încălcate de un stat parte poate sesiza Curtea, cu condiția ca statul său să permită acest lucru în temeiul articolului 56 din Convenție. Hotărârile judecătorești care constată încălcări sunt obligatorii pentru statele în cauză, care sunt obligate să se conformeze, în special prin plata unor despăgubiri corespunzătoare reclamanților pentru orice prejudiciu suferit. Comitetul de Miniștri supraveghează executarea hotărârilor judecătorești.
CEDO a definit Convenția ca un instrument viu, ceea ce înseamnă că trebuie interpretată în lumina condițiilor actuale. Această jurisprudență în evoluție poate restricționa marja de apreciere lăsată statelor sau poate crea noi drepturi derivate din dispozițiile existente.
De la adoptarea sa, Convenția a fost modificată prin șaptesprezece protocoale adiționale, care au adăugat noi drepturi sau au extins unele existente. Acestea includ dreptul la proprietate, dreptul la educație, dreptul la alegeri libere, interzicerea închisorii pentru datorii, dreptul la libertatea de circulație, interzicerea expulzării cetățenilor, interzicerea expulzării colective a străinilor, abolirea pedepsei cu moartea, garanțiile procedurale pentru expulzarea străinilor aflați în situație de ședere legală, dreptul la un dublu grad de jurisdicție în materie penală, dreptul la despăgubiri pentru condamnare abuzivă, principiul ne bis in idem (a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași infracțiune), egalitatea între soți și o interdicție generală a discriminării.
Cea mai recentă versiune a intrat în vigoare la 1 august 2021 prin Protocolul nr. 15, care a adăugat principiul subsidiarității în preambul. Acest principiu reafirmă faptul că statele părți au responsabilitatea principală de a asigura și remedia încălcările drepturilor omului la nivel național.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului este considerată pe scară largă cel mai eficient tratat internațional pentru protecția drepturilor omului și a avut o influență semnificativă asupra dreptului intern al tuturor statelor membre ale Consiliului Europei.
Pentru informații:
- Declarația Universală Nr. 12 din 10-12-1948 Drepturile Omului [Ro], document publicat Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova
- Legea Nr. 52/2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul)
- Hotărâre Parlamentului Republicii Moldova nr. 90/2011 cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011–2014
- Oficiul Avocatului Poporului (Ombudsman) în Moldova
- Drepturile omului în Europa. A absolvit Europa și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)