UE este atât un proiect politic, cât și o formă de organizare supranațională.
Este un proiect politic care reflectă voința statelor membre ale UE de creare a unei uniuni tot mai strânse între națiunile Europei, în cadrul căreia deciziile se iau respectând în cel mai înalt grad principiul transparenței și la un nivel cât mai apropiat de cetățeni (Articolul 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană).
Pentru a realiza acest lucru, UE are un număr de obiective:
Valorile comune ale statelor membre pe care se întemeiază UE includ respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept, precum și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.
Declarația statelor membre privind simbolurile UE definește simbolurile care exprimă sentimentul de comunitate al cetățenilor din UE și loialitatea lor față de aceasta:
UE este o formă de organizare juridică întemeiată în principal pe Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea UE. Statele membre acordă UE competențe în vederea realizării obiectivelor pe care le au în comun. „Metoda UE” (cunoscută și sub numele de „metoda comunitară”) se aplică majorității politicilor care intră în responsabilitatea UE, cu excepția:
Aceasta are un cadru instituțional unic (format din Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană și Curtea de Conturi). Mai mult, Tratatul de la Lisabona conferă UE personalitate juridică.
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului a fost instituită în 1952. Împreună cu Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) instituită în 1958, a evoluat printr-o lungă istorie de reforme succesive ale tratatelor până la crearea Uniunii Europene (UE) în 1992.
Consiliul Uniunii Europene („Consiliul”) este unul dintre principalele organisme de luare a deciziilor ale UE. La reuniunile acestuia participă miniștri din cele 27 de state membre. Consiliul elaborează și coordonează politici.
Sediul Consiliului este la Bruxelles, însă reuniunile au loc la Luxemburg în aprilie, iunie și octombrie, în conformitate cu Protocolul nr. 6 anexat tratatelor și Regulamentului său de procedură. Sesiunile Consiliului (cu excepția Consiliului Afaceri Externe) sunt convocate și prezidate de către președinția pe șase luni.
Consiliul se întrunește în 10 formațiuni, reunind miniștrii relevanți din statele membre:
Consiliul „Afaceri Generale” pregătește și aprofundează reuniunile Consiliului European împreună cu președintele Consiliului European și Comisia [Articolul 16 alineatul (6), primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană]. Acesta este responsabil de coordonarea generală a politicilor, a problemelor instituționale și administrative și a domeniilor care afectează mai multe politici ale UE, cum ar fi cadrul financiar multianual și extinderea. De asemenea, acesta asigură consecvența și continuitatea în activitatea diferitelor formațiuni ale Consiliului.
Lucrările Consiliului sunt pregătite de Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre (Coreper). Pentru a ajuta la pregătirea lucrărilor Consiliului, Coreper poate înființa grupuri de lucru sau comitete.
Coreper este împărțit în două părți:
Consiliul, împreună cu Parlamentul European, exercită funcții legislative și bugetare. Totodată, acesta este principala instituție însărcinată cu luarea deciziilor privind politica externă și de securitate comună (PESC). Statele membre își coordonează politicile economice cu Consiliul.
În majoritatea cazurilor, deciziile Consiliului, pe baza propunerilor din partea Comisiei, sunt luate împreună cu Parlamentul European în cadrul procedurii legislative ordinare. În funcție de subiect, Consiliul ia decizii prin majoritate simplă, majoritate calificată sau unanimitate. Majoritatea calificată este regula standard pentru votare.
Potrivit tratatelor, anumite decizii sunt adoptate nu de Consiliu, ci prin acordul comun al guvernelor statelor membre, cum ar fi numirea judecătorilor și avocaților generali la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sau stabilirea sediilor instituțiilor și agențiilor. În general, aceste decizii sunt adoptate în marja reuniunilor Consiliului sau ale Coreper. Acestea nu sunt acte ale UE și, prin urmare, nu pot fi contestate în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii Europene (UE).
Înființată în 1957, Comisia este compusă în prezent din 27 de comisari, inclusiv președintele acesteia. Comisia acționează în interesul general al statelor membre ale UE, în deplină independență de guvernele naționale și răspunde în fața Parlamentului European.
Aceasta are dreptul de inițiativă pentru propunerea de legi într-o mare varietate de domenii politice. În domeniul justiției și al afacerilor interne, Comisia împărtășește dreptul de inițiativă cu statele membre. Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene pot solicita Comisiei să prezinte propuneri legislative. Cetățenii UE pot solicita Comisiei să propună legi prin intermediul inițiativei cetățenești europene.
Comisiei i se poate acorda dreptul de a adopta acte fără caracter legislativ, în special acte delegate și de punere în aplicare, și are competențe importante în ceea ce privește asigurarea unor condiții de concurență echitabile între întreprinderile din UE.
Comisia supraveghează punerea în aplicare a legislației UE. Aceasta execută bugetul UE în cooperare cu statele membre și gestionează programele de finanțare. De asemenea, exercită funcții de coordonare, executive și de gestionare, potrivit prevederilor tratatelor. Aceasta reprezintă UE în cadrul negocierilor internaționale, în special în domeniile politicii comerciale și al ajutorului umanitar.
Comisia este organizată din departamente politice, denumite direcții generale (DG), și servicii, care sunt situate în principal la Bruxelles și Luxemburg.