Prima / Protecția drepturilor consumatorilor
Protecția drepturilor consumatorilor

Protecția consumatorilor este practica de protejare a cumpărătorilor de bunuri și servicii, precum și a publicului, împotriva practicilor neloiale de pe piață.

Măsurile de protecție a consumatorilor sunt concepute pentru a împiedica întreprinderile să se implice în fraude sau în anumite practici neloiale pentru a obține un avantaj față de concurenți sau pentru a induce în eroare consumatorii.

Conform art. 35 Legeii Nr. 105/2003 privind protecţia consumatorilor

  • alin. (2) Organul central de specialitate al administraţiei publice responsabil de elaborarea politicii de stat în domeniul protecţiei consumatorilor este Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
  • alin. (3) Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor este autoritatea administrativă care coordonează la nivel naţional controlul respectării legislaţiei cu privire la protecţia consumatorilor, având statut de punct de contact naţional.

Conform art. 8 Hotărârea Guvernului nr. 466/2022 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor,

Inspectoratul realizează funcțiile stabilite de prezentul Regulament în următoarele domenii de activitate:

1) supravegherea pieței privind produsele nealimentare;

2) conformitatea serviciilor (inclusiv turistice);

3) protecția consumatorilor;

4) metrologie și produse preambalate;

5) supravegherea și controlul de stat al activităților în domeniul jocurilor de noroc;

6) respectarea condițiilor de licențiere conform domeniului de competență.