Curtea Constituțională este independentă de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției.
Curtea Constituțională garantează supremația Constituției, asigură realizarea principiului statului de drept și a principiului separației puterilor în stat, garantează responsabilitatea statului față de cetățean și a cetățeanului față de stat.
Curtea Constituțională activează în baza principiilor constituționalității, legalității, independenței, colegialității, contradictorialității și transparenței.
Organizarea, competențele și procedura jurisdicției constituționale sunt reglementate de Constituție, de Legea Nr. 74/2025 cu privire la Curtea Constituțională și de regulamentele aprobate de Curtea Constituțională în temeiul legii.
(1) În scopul exercitării activității de jurisdicție constituțională, Curtea Constituțională îndeplinește următoarele atribuții funcționale:
a) exercită, la sesizare, controlul constituționalității legilor și a hotărârilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului, precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova intenționează să devină parte;
b) interpretează Constituția;
c) se pronunță asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;
d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;
e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului și a Președintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaților în Parlament și mandatul Președintelui Republicii Moldova;
f) constată circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Președintelui Republicii Moldova, interimatul funcției de Președinte, imposibilitatea Președintelui Republicii Moldova de a-și exercita atribuțiile mai mult de 60 de zile;
g) rezolvă excepțiile de neconstituționalitate a actelor normative prevăzute la lit. a), la sesizarea instanțelor judecătorești;
h) hotărăște asupra chestiunilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid.
(2) Controlul constituționalității se extinde asupra actelor normative atât după, cât și înainte de publicarea acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Orice act normativ se consideră constituțional până când neconstituționalitatea acestuia se constată în procesul jurisdicției constituționale.
(1) Atribuțiile Curții Constituționale sunt prevăzute de Constituție și de prezenta lege. În exercitarea atribuțiilor, Curtea Constituțională își stabilește singură competența.
(2) Competența Curții Constituționale, stabilită conform alin. (1), nu poate fi contestată de nicio autoritate publică.
(3) Controlând constituționalitatea actului contestat, Curtea Constituțională poate adopta o hotărâre și în privința altor acte normative a căror constituționalitate depinde în întregime sau parțial de constituționalitatea actului contestat, după solicitarea opiniei participanților la proces.
(4) În exercitarea jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională poate solicita Curții Europene a Drepturilor Omului emiterea unui aviz consultativ în chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau în protocoalele la aceasta.
Autoritățile publice, persoanele fizice și juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, sunt obligate să comunice informații, să prezinte, în termen de 15 zile, documentele și actele pe care le dețin, solicitate de Curtea Constituțională în vederea exercitării atribuțiilor sale.