Recourse against judgements for which the remedy of appeal is not provided. Ordinary recourse. The Criminal Procedure Code of the Republic of Moldova No. 122/2003
Title IV. ORDINARY REMEDY PROCEDURE
Section 2. Ordinary Recourse
§ 2. Recourse against judgements for which the remedy of appeal is not provided
Articolul 437. Hotărârile supuse recursului
(1) Pot fi atacate cu recurs:
1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvârșirea cărora legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
11) sentințele ale căror părți au fost secretizate, dacă nu se contestă fondul cauzei;
12) sentințele pronunțate în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției și în procedura acordului de cooperare;
13) sentințele adoptate în ședință preliminară;
14) sentințele pronunțate în procedura pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală;
3) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
31) încheierile privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale, adoptate conform prevederilor art. 313;
4) alte hotărâri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
(2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
(3) Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii recurate.
Articolul 438. Persoanele care pot declara recurs
Recursul împotriva hotărârilor pentru care legea nu prevede calea de atac apelul poate fi declarat de persoanele menţionate în art. 401.
Articolul 439. Termenul de declarare a recursului
(1) Termenul de recurs împotriva hotărârilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului este de 15 zile de la data pronunţării hotărârii .
(2) Data de la care curge termenul recursului, repunerea în termen, declararea peste termen a recursului şi retragerea recursului se reglementează de prevederile art. 402-407, care se aplică în mod corespunzător.
Articolul 440. Efectul suspensiv al recursului
Recursurile declarate în termen împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul sunt suspensive de executare atât în ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă, în afară de cazul când legea dispune altfel.
Articolul 441. Efectul devolutiv al recursului şi limitele lui
(1) Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.
(2) Instanţa de recurs examinează cauza în limitele temeiurilor prevăzute în art. 444, însă ea este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, dar fără a agrava situaţia părţii în favoarea căreia s-a declarat recurs.
Articolul 442. Neagravarea situaţiei în propriul recurs
Instanţa de recurs, soluționând cauza, nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recurs.
Articolul 443. Efectul extensiv al recursului şi limitele sale
Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere şi cu privire la persoanele în privinţa cărora nu s-a declarat recurs sau la care acesta nu se referă, având dreptul de a hotărî şi în privinţa lor, fără a crea acestora o situaţie mai gravă.
Articolul 444. Temeiurile recursului
(1) Hotărârile judecătoreşti pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond în cazurile în care:
1) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei;
2) instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 şi 33;
3) şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
31) anumite părți ale sentinței au fost secretizate neîntemeiat;
4) judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum şi apărătorului, interpretului şi traducătorului, când participarea lor era obligatorie potrivit legii;
5) cauza a fost judecată în primă instanţă fără citarea legală a unei părţi sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
6) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau dispozitivul hotărârii redactate nu corespunde cu dispozitivul pronunţat după deliberare;
7) nu au fost întrunite elementele infracţiunii sau instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepţia cazurilor reîncadrării juridice a acţiunilor lui în baza unei legi mai blânde;
8) inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
9) s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sau greşit individualizate în raport cu prevederile capitolului VII din Partea generală a Codului penal;
10) persoana condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeaşi faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege sau anulată de un act de amnistie, a intervenit decesul inculpatului ori a intervenit împăcarea părţilor în cazul prevăzut de lege;
11) inculpatul a fost achitat greşit pentru motivul că fapta săvârșită de el nu este prevăzută de legea penală sau când procesul penal a fost încetat greşit din motivul că exista o hotărâre judecătorească definitivă în privinţa aceleiaşi fapte sau că există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o lege nouă sau anulată de un act de amnistie ori că a intervenit decesul inculpatului;
12) faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greşită;
13) a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului;
14) Curtea Constituţională a recunoscut neconstituțională prevederea legii aplicate în cauza respectivă;
15) instanţa de judecată internaţională, prin hotărâre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului, care poate fi reparată şi în această cauză;
16) instanță a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.
(2) Cazurile prevăzute la pct. 1)-4), 8), 9), 13)-15) se iau în considerare întotdeauna şi din oficiu, iar cazurile prevăzute la pct. 5)-7), 10), 12), 16) se iau în considerare din oficiu numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
(3) În cazul în care instanţa ia în considerare temeiurile de casare din oficiu, aceasta este obligată să le pună în discuția părţilor.
Articolul 445. Declararea și retragerea recursului
(1) Recursul se declară în scris de persoanele menţionate la art. 401 şi trebuie să fie motivat.
(2) Cererea de recurs trebuie să cuprindă:
1) denumirea instanţei la care se depune recursul;
2) numele şi prenumele recurentului, calitatea procesuală sau indicarea persoanei interesele căreia le reprezintă şi adresa lui;
3) denumirea instanţei care a pronunţat sentinţa, data pronunţării sentinţei, numele şi prenumele inculpatului în privinţa căruia se atacă hotărârea judecătorească, fapta constatată, dispozitivul sentinţei şi indicarea persoanei care a declarat recurs;
4) conţinutul şi motivele recursului cu argumentarea ilegalităţii hotărârii atacate şi solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute în art. 444 invocate în recurs şi formularea propunerilor asupra hotărârii solicitate;
5) data declarării recursului şi semnătura recurentului.
(3) Cererea de recurs se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă cu atâția copii câți participanţi la proces sunt. Persoana arestată poate depune cererea de recurs la administraţia locului de deţinere, fără a anexa copii.
(4) După expirarea termenului stabilit pentru declararea recursului, instanţa de judecată care a pronunţat sentinţa trimite, în termen de 5 zile, dosarul penal împreună cu recursul în instanţa de recurs.
(5) Retragerea recursului se efectuează în condițiile art. 407, care se aplică în modul corespunzător.
Articolul 446. Actele procedurale preparatorii ale instanţei de recurs
După parvenirea recursului, se îndeplinesc următoarele acte procedurale preparatorii:
1) se desemnează un judecător pentru a pregăti cauza spre judecare;
2) cauza se numeşte spre judecare cu înmânarea copiilor de pe recurs părţilor interesate.
Articolul 447. Procedura judecării recursului
(1) Recursul se judecă în termen rezonabil, fără prezența părților la proces.
(2) Instanța de recurs fixează data examinării și dispune să se comunice părților la proces despre aceasta, cu acordarea dreptului depunerii referinței.
(3) Dacă consideră cauza de un interes deosebit pentru jurisprudență, precum și la cererea motivată a părților, instanța de recurs poate dispune, printr-o încheiere motivată, stabilirea ședinței de judecată cu citarea părților pentru participare la proces.
(4) La judecarea recursului în ședință publică participă procurorul și persoanele indicate la art. 401 ale căror interese sunt atinse prin argumentele invocate în recurs.
(5) La judecarea recursului în ședință publică, președintele ședinței anunță cauza în care a fost declarat recurs, apoi anunță numele judecătorilor completului de judecată, numele procurorului, numele avocaților, precum și numele interpretului, dacă acesta participă la ședință, și verifică dacă nu au fost formulate cereri de recuzare.
(6) Primul cuvânt i se oferă recurentului, apoi celorlalți participanți la ședința de judecată. Dacă procurorul a depus recurs, primul cuvânt îl are acesta. Luările de cuvânt nu pot ieși din cadrul argumentelor recursului.
(7) Dacă părțile invocă necesitatea administrării de noi probe, ele trebuie să indice aceste probe și mijloacele cu ajutorul cărora pot fi administrate, precum și motivele care au împiedicat prezentarea lor în primă instanță.
(8) Părțile au dreptul la replică în problemele apărute în procesul dezbaterilor.
Articolul 448. Judecarea recursului
(1) Judecând recursul, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricăror probe noi prezentate în instanţa de recurs.
(2) Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs.
Articolul 449. Decizia instanţei de recurs
(1) Judecând recursul, instanţa adoptă una din următoarele decizii:
1) respinge recursul, menținând hotărârea atacată, dacă:
a) recursul este nefondat;
b) recursul este depus peste termen;
c) recursul este inadmisibil;
2) admite recursul, casând hotărârea, parţial sau integral, şi ia una din următoarele soluţii:
a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de prezentul cod;
b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărâri, dacă prin aceasta nu se agravează situația inculpatului;
c) dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond dacă este necesară administrarea de probe suplimentare;
d) dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.
(2) Adoptarea deciziei şi întocmirea acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile art. 417 şi 418, care se aplică în mod corespunzător.
(3) Trimiterea la rejudecare a cauzei poate fi dispusă o singură dată. În cazul în care după rejudecarea cauzei eroarea judiciară nu a fost corectată de instanța de fond, instanța de recurs înlătură omisiunile la judecarea recursului.
Articolul 450. Chestiuni complementare
(1) Instanţa de recurs, soluționând recursul, rezolvă şi chestiunile complementare prevăzute în art. 416, aplicându-le în mod corespunzător.
(2) Când instanţa de recurs remite cauza spre rejudecare conform art. 449 pct. 2) lit. c), ea se pronunţă şi asupra probelor ce urmează a fi administrate.
Articolul 451. Procedura de rejudecare şi limitele acesteia
Procedura de rejudecare şi limitele acesteia se reglementează de prevederile art. 436, care se aplică în mod corespunzător.