Recursul împotriva hotărârilor instanţelor de apel. Căile ordinare de atac. Codul de procedură penală al Republicii Moldova Nr. 122/2003
Capitolul IV. CĂILE ORDINARE DE ATAC
Secţiunea a 2-a. Recursul ordinar
§ 1. Recursul împotriva hotărârilor instanţelor de apel
Articolul 420. Hotărârile supuse recursului
(1) Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel.
(2) Încheierile instanţei de apel pot fi atacate cu recurs numai o dată cu decizia recurată, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
(3) Recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel se consideră făcut şi împotriva încheierilor acesteia, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii recurate.
(4) Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele indicate în art. 401 nu au folosit calea apelului ori au retras apelul, dacă legea prevede această cale de atac. Persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanţei de apel prin care i s-a înrăutățit situaţia. Procurorul care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia prin care a fost admis apelul declarat din partea apărării.
Articolul 421. Persoanele care pot declara recurs
Pot declara recurs procurorul şi persoanele indicate în art. 401.
Articolul 422. Termenul de declarare a recursului
Termenul de declarare a recursului este de două luni de la data comunicării deciziei integrale.
Articolul 423. Retragerea recursului
Persoanele menţionate în art. 421 pot retrage recursul în condiţiile art. 407, care se aplică în mod corespunzător.
Articolul 424. Efectul devolutiv al recursului şi limitele lui
(1) Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.
(2) Instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute la art. 427 invocate în recurs.
Articolul 425. Neagravarea situaţiei în propriul recurs
Instanţa de recurs, soluționând cauza, nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recurs.
Articolul 426. Efectul extensiv al recursului şi limitele lui
Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere cu privire la persoanele în privinţa cărora nu s-a declarat recurs sau la care acesta nu se referă, puțind hotărî şi în privinţa lor, fără a crea acestora o situaţie mai gravă.
Articolul 427. Temeiurile recursului
(1) Recursul este admis dacă:
1) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție;
2) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție;
3) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen;
4) există o cauză care înlătură răspunderea penală sau un temei care exclude urmărirea penală ori determină încetarea procesului penal;
5) a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege;
6) hotărârea este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor;
7) instanța nu a fost compusă potrivit legii.
(2) Temeiurile prevăzute la alin. (1) pct. 4)–7) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel. Această limitare nu se aplică dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
(3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin. (1) pct. 6) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimiterea la rejudecare. În cazul respingerii nejustificate a administrării probei în instanța de apel într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare sau în cazul în care se invocă temeiul de la alin. (1) pct. 6), prevederile art. 413 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 428. Instanţele competente să examineze recursul
Recursurile declarate împotriva deciziilor curţilor de apel se examinează de Curtea Supremă de Justiţie.
Articolul 429. Depunerea recursului
(1) Recursul se depune, de persoanele menţionate în art. 421 şi trebuie să fie motivat.
(2) Cererea de recurs se depune la instanţa de recurs cu atâția copii câți participanţi la proces sunt.
Articolul 430. Conţinutul cererii de recurs
Cererea de recurs trebuie să conţină:
1) denumirea instanţei la care se depune recursul;
2) numele şi prenumele recurentului, calitatea procesuală sau menţiune cu privire la persoana interesele căreia le reprezintă şi adresa ei;
3) denumirea instanţei care a pronunţat sentinţa, data pronunţării sentinţei, numele şi prenumele inculpatului în privinţa căruia se atacă hotărârea judecătorească, fapta constatată şi dispozitivul sentinţei, indicarea persoanei care a declarat apel şi motivele invocate în apel;
4) denumirea instanţei care a adoptat decizia în apel, data pronunţării deciziei de apel, dispozitivul deciziei în apel şi argumentele admiterii sau respingerii apelului;
5) temeiurile prevăzute la art. 427 și argumentele privind temeinicia recursului;
6) formularea propunerilor privind hotărârea solicitată. Deși formularea acestor propuneri este obligatorie pentru recurent, ele nu influenţează hotărârea Curţii Supreme de Justiţie;
7) data declarării recursului şi semnătura recurentului.
Articolul 431. Actele procedurale preparatorii ale instanței de recurs
După primirea recursului, instanța:
1) desemnează un judecător raportor, care pregătește cauza spre judecare și stabilește data examinării admisibilității recursului;
2) verifică dacă recursul îndeplinește cerințele prevăzute la art. 430. În cazul în care recursul nu îndeplinește aceste cerințe, judecătorul raportor îi oferă timp recurentului pentru înlăturarea neajunsurilor. Dacă recurentul nu înlătură neajunsurile în termen de 15 zile, cererea de recurs se consideră nedepusă;
3) expediază părților recursul considerat admisibil și întrebările la care ar trebui să răspundă, solicitându-le să depună, în termen de până la o lună, referința;
4) solicită dosarul de la instanța respectivă.
Articolul 432. Admisibilitatea recursului
(1) Instanța de recurs examinează admisibilitatea recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în baza materialelor din dosar.
(2) Un complet din 3 judecători, prin încheiere, declară inadmisibil recursul dacă:
1) recursul nu este depus de persoana menționată la art. 421;
2) recursul este tardiv;
3) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 427;
4) recursul este vădit neîntemeiat;
5) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței;
6) recursul este repetat sau calea de atac nu este prevăzută de lege.
(3) Recursul declarat în temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1)
pct. 6) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (2) pct. 5) din prezentul articol.
(4) În încheierea privind inadmisibilitatea recursului se menționează sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității. Aceasta se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se comunică părților.
Articolul 433. Procedura judecării recursului
(1) Dacă este considerat admisibil, un complet din 3 judecători examinează recursul în fond.
(2) În scopul uniformizării practicii judecătorești, completul din 3 judecători poate decide, prin vot unanim, ca recursul considerat admisibil să fie examinat de un complet din 5 judecători, iar completul din 5 judecători poate decide, prin vot unanim, ca recursul considerat admisibil să fie examinat de un complet din 9 judecători.
(3) Recursul se judecă fără citarea părților, cu excepția:
a) recursului considerat admisibil în care se invocă temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6);
(4) Completul poate decide organizarea ședinței publice și pentru examinarea concomitentă a altor recursuri. La ședința publică sunt citați procurorul și persoanele indicate la art. 421 ale căror interese sunt atinse prin recurs. Neprezentarea lor nu împiedică examinarea recursului.
(5) Președintele ședinței anunță cauza în care a fost declarat recurs, numele judecătorilor completului de judecată și verifică dacă există cereri de recuzare.
(6) Primul cuvânt i se oferă recurentului, apoi celorlalți participanți. Dacă între recursurile declarate se află și recursul procurorului, primul cuvânt îl are acesta. Luările de cuvânt nu pot depăși cadrul argumentelor recursului și al întrebărilor expediate părților decât cu acordul completului.
(7) Președintele ședinței poate oferi dreptul la replică cu privire la chestiunile apărute în procesul dezbaterilor.
Articolul 434. Limitele judecării recursului
Judecând recursul, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii atacate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 427.
Articolul 435. Decizia instanței de recurs
(1) Judecând recursul, instanța adoptă una dintre următoarele decizii:
1) respinge recursul, cu menținerea hotărârii atacate;
2) admite recursul, casează, parțial sau integral, hotărârea atacată și adoptă una dintre următoarele soluții:
a) menține hotărârea primei instanțe;
b) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal;
c) dispune rejudecarea de către instanța de apel în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată în instanța de recurs;
d) rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărâre.
(2) Rejudecarea poate fi dispusă o singură dată.
(3) Judecând recursul, instanța soluționează și chestiunile prevăzute la art. 416.
(4) Adoptarea deciziei și întocmirea acesteia se efectuează în conformitate cu prevederile art. 417 și 418, care se aplică în mod corespunzător. Instanța de recurs se pronunță asupra tuturor motivelor esențiale invocate în recurs.
(5) Decizia instanței de recurs se pronunță integral. Decizia se consideră pronunțată din momentul plasării ei pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție.
(6) Dacă recursul este admis în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), completul poate emite o încheiere interlocutorie, pe care o expediază inspecției judiciare.
Articolul 436. Procedura de rejudecare şi limitele acesteia
(1) Procedura de rejudecare a cauzei după casarea hotărârii în recurs se desfăşoară conform regulilor generale pentru examinarea ei.
(2) Pentru instanţa de rejudecare, indicaţiile instanţei de recurs sunt obligatorii în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea care a existat la soluţionarea recursului.
(3) Când hotărârea este casată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost casată.
(4) La rejudecarea cauzei este interzisă aplicarea unei pedepse mai aspre sau aplicarea legii privind o infracţiune mai gravă decât numai dacă hotărârea iniţială a fost casată în baza recursului declarat de procuror sau în interesul părţii vătămate din motivul că pedeapsa fixată era prea blândă, sau în baza recursului procurorului care a solicitat aplicarea legii privind o infracţiune mai gravă.