Măsurile preventive. Măsurile procesuale de constrângere. Codul de procedură penală al Republicii Moldova Nr. 122/2003
Titlul V. MĂSURILE PROCESUALE DE CONSTRÂNGERE
Capitolul II. MĂSURILE PREVENTIVE
Articolul 175. Noţiunea şi categoriile de măsuri preventive
(1) Măsurile cu caracter de constrângere prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal, securității și ordinii publice sau asupra asigurării executării sentinţei constituie măsuri preventive.
(2) Măsurile preventive sunt orientate spre a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica bănuitul, învinuitul, inculpatul să se ascundă de urmărirea penală sau de judecată, spre aceea ca ei să nu împiedice stabilirea adevărului ori spre asigurarea de către instanţă a executării sentinţei.
(3) Măsuri preventive sunt:
1) obligarea de a nu părăsi localitatea;
2) obligarea de a nu părăsi ţara;
3) garanția personală;
4) garanția unei organizaţii;
5) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
51) înlăturarea de la conducerea mijlocului de transport;
6) transmiterea sub supraveghere a militarului;
7) transmiterea sub supraveghere a minorului;
8) liberarea provizorie sub control judiciar;
9) liberarea provizorie pe cauţiune;
10) arestarea la domiciliu;
11) arestarea preventivă.
(4) Arestarea la domiciliu şi arestarea preventivă pot fi aplicate numai faţă de învinuit, inculpat. Transmiterea persoanei sub supraveghere se aplică numai faţă de minori. Transmiterea sub supraveghere a comandantului unităţii militare se aplică numai faţă de militari şi faţă de supuşii militari în timpul concentrărilor. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport poate fi ca măsură preventivă principală sau ca măsură complementară la o altă măsură preventivă.
(5) Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune sunt măsuri preventive de alternativă arestării şi pot fi aplicate numai faţă de persoana în privinţa căreia s-a înaintat demers pentru arestare sau faţă de învinuitul, inculpatul care sunt deja arestați.
Articolul 176. Temeiurile pentru aplicarea măsurilor preventive
(1) Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanța de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile, susținute prin probe, de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanță, să exercite presiune asupra martorilor, să nimicească sau să deterioreze mijloacele de probă sau să împiedice într-un alt mod stabilirea adevărului în procesul penal, să săvârșească alte infracțiuni ori că punerea în libertate a acestuia va cauza dezordine publică. De asemenea, ele pot fi aplicate de către instanță pentru asigurarea executării sentinței.
(2) Arestarea preventivă și măsurile alternative de arestare se aplică numai persoanei care este învinuită, inculpată de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 3 ani și doar în condițiile prevăzute de prezentul cod.
(3) La soluționarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive respective, procurorul și instanța de judecată vor aprecia și vor motiva, în mod obligatoriu, dacă măsura preventivă este proporțională cu circumstanțele individuale ale cauzei penale, inclusiv luând în considerare:
1) caracterul rezonabil al bănuielii, gravitatea și gradul prejudiciabil al faptei incriminate, apreciate în fiecare caz individual, însă fără a se pronunța asupra vinovăției;
2) personalitatea și caracterizarea bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv la momentul de comitere a faptelor încriminate;
3) vârsta şi starea sănătății sale;
4) ocupația sa;
5) situația familială și prezența persoanelor întreținute;
6) starea sa materială, veniturile, posesia bunurilor imobile sau a altor proprietăți;
7) deținerea unui loc permanent de trai, deținerea unui loc permanent ori temporar de muncă;
8) alte circumstanțe esențiale prezentate de bănuit, învinuit, inculpat sau de către procuror, organul de urmărire penală.
(4) În cazul în care lipsesc temeiuri pentru aplicarea unei măsuri preventive faţă de bănuit, învinuit, inculpat, organul de urmărire penală, procurorul sau instanța de judecată poate aplica în privința acestuia alte măsuri procesuale de constrângere prevăzute la art. 197 alin. (1).
(5) Măsurile preventive neprivative de libertate pot fi dispuse pe un termen de cel mult 24 de luni cumulativ.
Articolul 177. Actul prin care se aplică măsura preventivă
(1) Referitor la aplicarea măsurii preventive procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală emite, din oficiu sau la demersul organului de urmărire penală, o ordonanţă motivată. În ordonanţa procurorului se indică fapta care face obiectul bănuirii, învinuirii, prevederile legale în care aceasta se încadrează şi pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită, necesitatea aplicării măsurii preventive potrivit condițiilor și criteriilor stabilite la art. 176, precum şi faptul dacă bănuitului, învinuitului, inculpatului i s-au explicat consecinţele încălcării măsurii preventive.
(11) Instanța de judecată emite o încheiere motivată, în care se indică: infracțiunea de care este bănuită, învinuită, inculpată persoana; temeiul de alegere a măsurii preventive respective, cu menționarea datelor şi circumstanţelor concrete ale cauzei care au determinat luarea acestei măsuri; necesitatea aplicării măsurii preventive potrivit condițiilor și criteriilor stabilite la art. 176, precum și faptul dacă bănuitului, învinuitului, inculpatului i s-au explicat consecințele încălcării măsurii preventive; argumentele procurorului și ale reprezentantului, avocatului, bănuitului, învinuitului, inculpatului, motivându-se admiterea sau neadmiterea lor la stabilirea măsurii.
(2) Arestarea preventivă, arestarea la domiciliu, liberarea provizorie a persoanei pe cauţiune şi liberarea provizorie a persoanei sub control judiciar se aplică numai conform hotărârii instanţei de judecată emise în baza demersului procurorului. Arestarea la domiciliu, liberarea provizorie pe cauţiune şi liberarea provizorie a persoanei sub control judiciar se aplică de către instanţă ca alternativă a arestării preventive, în baza demersului organului de urmărire penală sau la cererea părţii apărării.
(21) Odată cu aplicarea sau prelungirea măsurilor preventive prevăzute la art. 175 alin. (3) pct. 1), 2) și 6)–11), procurorul sau, după caz, instanța de judecată dispune darea în consemn în resursele informaționale de stat, care nu poate depăși durata măsurii preventive aplicate.
(22) Consemnul cuprinde:
a) tipul de consemn;
b) temeiul legal al emiterii;
c) date pentru identificarea persoanei;
d) resursa informațională de stat în care urmează a fi instituit;
e) măsurile ce urmează a fi întreprinse;
f) ordonatorul consemnului și datele de contact în vederea realizării măsurilor;
g) termenul de instituire a consemnului.
(23) Consemnul încetează de drept:
a) prin executare, în cazul în care această modalitate de încetare este stabilită în ordonanța sau încheierea privind darea în consemn;
b) prin anulare, în temeiul ordonanței sau hotărârii prin care s-a dispus anularea actului privind darea în consemn;
c) la expirarea termenului pentru care a fost instituit și nu s-a dispus prelungirea acestuia.
(3) Copia de pe încheierea privind aplicarea măsurii preventive se înmînează neîntârziat persoanei faţă de care se aplică măsura preventivă. Persoanei i se comunică în limba pe care o înţelege motivele aplicării faţă de ea a măsurii preventive şi, totodată, i se explică modul şi termenul de atac al acesteia.
Articolul 178. Obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara
(1) Obligarea de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă în scris bănuitului, învinuitului, inculpatului de către procuror sau, după caz, de instanţa de judecată de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de a nu părăsi localitatea, în care domiciliază permanent sau temporar, fără încuviinţarea procurorului sau a instanţei, de a nu se ascunde de procuror sau instanţă, de a nu împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei, de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată şi de a le comunica acestora despre schimbarea domiciliului, cu supunerea, după caz, monitorizării electronice.
(2) Obligarea de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă bănuitului, învinuitului, inculpatului de către procuror sau de instanţa de judecată de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură, precum şi în îndeplinirea altor obligaţii prevăzute la alin.(1).
(3) Durata măsurilor preventive prevăzute la alin.(1) şi (2) nu poate depăşi 60 de zile şi, după caz, poate fi prelungită doar motivat. Prelungirea se dispune de către procuror sau de către instanța de judecată şi fiecare prelungire nu poate depăşi 60 de zile.
(4) Copia de pe hotărârea definitivă a procurorului sau a instanţei, adoptată în condiţiile prezentului articol, se trimite organului de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte bănuitul, învinuitul, inculpatul sau, după caz, organelor de frontieră cu darea în consemn la frontieră pentru executare şi ridicarea provizorie a paşaportului în cazul prevăzut în alin.(2).
[Art. 178 în partea referitoare la omisiunea de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă obligația de a nu părăsi ţara declarată neconstituțională prin HCC19 din 03.07.18, MO267-275/20.07.18 art. 118; în vigoare 03.07.18]
Articolul 179. Garanţia personală
(1) Garanţia personală constă în angajamentul în scris pe care persoane demne de încredere, necondamnate, cu o reputație ireproșabilă şi-l iau în sensul că, prin autoritatea lor şi suma bănească depusă, garantează comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice şi prezentarea lui când va fi citat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de 5.
(2) Garanţia personală, ca măsură preventivă, se admite doar la cererea în scris a garanţilor şi cu acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia.
(3) La prezentarea în scris a garanţiei, fiecare garant concomitent depune în contul administrat de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, în baza dispoziției de încasare eliberate de aceasta, o sumă bănească de la 300 la 1000 unităţi convenţionale.
(4) Drepturile şi obligaţiile garantului, precum şi modul de efectuare a garanţiei, sunt prevăzute în art. 181.
Articolul 180. Garanţia unei organizaţii
(1) Garanţia unei organizaţii constă în angajamentul în scris al unei persoane juridice demne de încredere, care nu are restanțe la bugetul public național, are o bună reputație și care activează conform unor standarde înalte în domeniul său de activitate, pe care şi-l ia în sensul că, prin autoritatea sa şi suma bănească depusă, garantează comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice, prezentarea lui când va fi citat de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale. Numărul garanților nu poate fi mai mic de 2 și mai mare de 5.
(2) Asumându-şi o asemenea garanție, persoana juridică trebuie să depună în contul administrat de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, în baza dispoziției de încasare eliberate de aceasta, o sumă bănească în mărime de la 1000 la 3000 de unități convenționale.
(3) Drepturile şi obligaţiile organizaţiei garant, precum şi modul de efectuare a garanţiei, sunt prevăzute în art. 181.
Articolul 181. Modul de dispunere şi exercitare a garanţiei de către persoane fizice şi juridice
(1) Garanţia personală şi garanţia unei organizaţii se dispun de către procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală prin ordonanţă, iar de către instanţa de judecată – prin încheiere, și nu se aplică infracțiunilor prevăzute la art. 1811 - 1813, 243, 303, 307, 324 - 3351 și art. 3521 alin. (2) din Codul penal nr. 985/2002.
(2) Procurorul sau instanţa, stabilind că garantul întrunește condițiile prevăzute la art. 179 sau, respectiv, art. 180 și că bănuitului, învinuitului, inculpatului îi poate fi aplicată garanţia personală sau garanţia organizaţiei prevăzute în art. 179 şi 180, decide aplicarea unei asemenea măsuri preventive, făcându-i cunoscute garantului esenţa cauzei şi obligaţiile lui. După aceasta, garantul susține solicitarea sa sau o retrage, fapt despre care se consemnează în procesul-verbal.
(3) Garantul este în drept, în orice moment al procesului penal, să renunţe la garanţia asumată. În cazul în care renunţarea la garanţia asumată a parvenit în temeiul înaintării unei învinuiri noi, apariţiei unor circumstanţe despre care garantul nu a ştiut sau nu a putut şti la momentul asumării garanţiei, imposibilităţii garantului de a asigura mai departe garanţia comportamentului respectiv al învinuitului, inculpatului din cauza plecării în altă localitate sau a îmbolnăvirii grave a garantului, precum şi a încetării existenţei persoanei juridice garant, plecării în altă localitate sau trecerii în altă organizaţie a învinuitului, inculpatului, suma depozitată pentru asigurarea garanţiei se restituie garantului de către organul care a dispus garanţia.
(4) Garantul poate primi suma depozitată în scopul asigurării garanţiei şi în cazul dacă:
1) procurorul sau instanţa a schimbat măsura preventivă din motive care nu sunt legate de comportamentul învinuitului, inculpatului sau a revocat măsura preventivă;
2) garantul persoană juridică a pierdut capacitatea juridică şi nu poate asigura garanţia.
(5) Suma depusă de garant în asigurarea garanţiei trece în contul statului, în baza hotărârii instanţei, în cazul în care garantul:
1) nu a asigurat obligaţia sa pentru un comportament respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului;
2) a renunţat nemotivat la garanţia asumată.
(6) Hotărârea cu privire la trecerea în contul statului a sumei depozitate în asigurarea garanţiei, adoptată în modul prevăzut în alin.(5), poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară.
Articolul 182. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport
(1) Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport este o măsură preventivă care se aplică persoanelor pentru săvârșirea infracțiunilor în domeniul transporturilor, precum și în cazul utilizării mijlocului de transport la săvârșirea infracțiunii.
(2) În cazul unei infracțiuni pentru care se prevede pedeapsa privării de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anulării acestui drept, organul de constatare ridică permisul de conducere până la pronunțarea încheierii judecătorului de instrucție. În acest caz, procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală înaintează, în cel mult 3 zile, judecătorului de instrucție un demers cu privire la aplicarea măsurii preventive de ridicare provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport.
(3) Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică ca măsură principală sau ca măsură complementară la o altă măsură preventivă și se dispune de către judecătorul de instrucție la demersul motivat al procurorului care conduce sau efectuează urmărirea penală.
(4) Judecătorul de instrucție examinează, în cel mult 3 zile de la data depunerii, demersul motivat al procurorului care conduce sau efectuează urmărirea penală cu privire la ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport, cu emiterea unei încheieri care va conține una dintre următoarele soluții:
a) admiterea demersului și ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
b) respingerea demersului și restituirea permisului de conducere titularului.
(5) Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică de judecătorul de instrucție pe un termen ce nu poate depăși termenul maxim prevăzut de pedeapsa de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport.
(6) Termenul executării măsurii preventive de ridicare provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se include în termenul de executare a pedepsei de privare de dreptul de a conduce mijloace de transport sau de anulare a acestui drept.
(7) În cel mult 3 zile de la data pronunțării încheierii, copia acesteia se înmînează procurorului care conduce sau efectuează urmărirea penală și persoanei în a cărei privință a fost pornit proces penal sau se remite acestora în cazul în care nu au fost prezente la ședința de judecare a cauzei penale, faptul expedierii consemnându-se în dosar.
Articolul 1821. Înlăturarea de la conducerea mijlocului de transport
(1) Persoana care conduce mijlocul de transport se înlătură de la conducere de către organul de constatare dacă există temeiuri suficiente că aceasta se află în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau de alte substanțe.
(2) Persoana indicată la alin. (1) este obligată să accepte, la cererea organului de constatare, testarea alcoolscopică, testarea antidrog, examenul medical, prelevarea de sânge și de eliminări ale corpului pentru analiză.
(3) Mijlocul de transport al cărui conducător a fost înlăturat de la conducere se ridică și, dacă nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor, se aduce la stația de parcare specială sau la subdiviziunea de poliție cea mai apropiată de locul constatării infracțiunii.
(4) Faptul aducerii mijlocului de transport la stația de parcare specială sau pe teritoriul subdiviziunii de poliție se consemnează într-un proces-verbal, în care se indică:
a) tipul, modelul mijlocului de transport, numărul de înmatriculare, numerele de identificare ale agregatelor marcate, defectele și deteriorările lui vizibile;
b) numele, prenumele, funcția și semnătura persoanei care a decis aducerea mijlocului de transport la parcare și ale persoanei care a organizat aducerea;
c) temeiul de fapt și temeiul juridic care au determinat aducerea mijlocului de transport;
d) denumirea (numele), sediul (domiciliul), numărul de telefon ale persoanei care a organizat (a efectuat) aducerea mijlocului de transport la parcare;
e) adresa parcării sau a subdiviziunii de poliție;
f) data și ora încheierii procesului-verbal;
g) numele, prenumele, funcția și semnătura persoanei care a luat în primire mijlocul de transport la parcare sau la subdiviziunea de poliție.
(5) Procesul-verbal se întocmește în 4 exemplare: un exemplar rămâne la persoana care a decis aducerea mijlocului de transport la parcare, al doilea exemplar se remite persoanei care a organizat aducerea, al treilea exemplar se înmînează persoanei care a luat în primire mijlocul de transport la parcare, iar cel de-al patrulea exemplar se înmînează proprietarului sau posesorului mijlocului de transport ori i se expediază recomandat la domiciliu. Organul de constatare informează neîntârziat serviciul de gardă al poliției despre aducerea mijlocului de transport la parcare.
(6) Mijlocul de transport se restituie proprietarului, posesorului sau reprezentantului legal imediat după înlăturarea temeiurilor pentru aducerea la parcare prevăzute la alin. (1). Cheltuielile de ridicare, transportare și depozitare a mijlocului de transport se suportă de persoana în a cărei privință a fost pornit procesul penal.
Articolul 183. Transmiterea sub supraveghere a militarului
(1) Transmiterea sub supraveghere a bănuitului, învinuitului, inculpatului militar constă în punerea în sarcina comandantului unităţii militare a obligaţiei de a asigura comportarea respectivă şi prezentarea bănuitului, învinuitului, inculpatului militar la citare în organul de urmărire penală sau în instanţă. Transmiterea militarului sub supraveghere se dispune de către procuror sau, după caz, de instanţă.
(2) Comandantului unităţii militare i se înmînează ordonanţa de aplicare a măsurii preventive de trimitere sub supraveghere a militarului, i se aduc la cunoştinţă fondul cauzei, obligaţiile şi responsabilitatea lui, fapt care se consemnează în procesul-verbal.
(3) Pentru exercitarea obligaţiilor sale asupra militarului luat sub supraveghere, comandantul unităţii militare este în drept să aplice faţă de el măsurile prevăzute de Regulamentul disciplinei militare.
(4) În perioada aplicării măsurii preventive, militarul transmis sub supravegherea comandantului este lipsit de dreptul de a purta armă şi nu se trimite la lucru în afara unităţii militare.
(5) Dacă militarul bănuit, învinuit, inculpat a comis acţiuni prevăzute în art. 176 alin.(1), comandantul imediat informează procurorul sau, după caz, instanţa care a aplicat această măsură.
(6) Persoanele obligate să exercite supravegherea bănuitului, învinuitului, inculpatului militar, care nu au executat aceste obligaţii, poartă răspundere conform Regulamentului disciplinei militare.
Articolul 184. Transmiterea sub supraveghere a minorului
(1) Transmiterea sub supraveghere a minorului constă în asumarea în scris a obligaţiei de către unul din părinţi, tutore, curator sau de către o altă persoană demnă de încredere, precum şi de către conducătorul instituţiei de învățământ speciale unde învață minorul, de a asigura prezentarea acestuia, când va fi citat, la organul de urmărire penală sau la instanţă, precum şi de a contracara acţiunile prevăzute la art. 176 alin.(1).
(2) Până la transmiterea sub supraveghere a minorului, procurorul sau instanţa vor solicita de la autoritatea tutelară informaţie despre persoanele cărora urmează să le fie transmis minorul sub supraveghere pentru a se convinge că acestea sunt capabile să asigure supravegherea lui. Constatînd ca această măsură preventivă poate fi luată în privinţa minorului, procurorul adoptă o ordonanţă, iar instanţa – o încheiere, de aplicare a acesteia.
(3) Transmiterea sub supraveghere a minorului se face numai la cererea scrisă a persoanelor menţionate în alin.(1), care iau cunoştinţă de fondul cauzei şi de obligaţiile lor, fapt ce se consemnează în procesul-verbal.
(4) Dacă persoana căreia i-a fost transmis sub supraveghere minorul şi-a încălcat obligaţiile, ea poate fi supusă de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţă unei amenzi judiciare în mărime de la 10 la 25 unităţi convenţionale. Hotărârea de aplicare a amenzii judiciare în condiţiile prezentului alineat poate fi atacată cu recurs.
Articolul 185. Arestarea preventivă
(1) Arestarea preventivă constă în deţinerea învinuitului, inculpatului în stare de arest în locurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Arestarea preventivă constituie o măsură excepțională și se dispune doar atunci când se demonstrează că alte măsuri nu sunt suficiente pentru a înlătura riscurile care justifică aplicarea arestării.
[Art. 185 al.(1) textul „şi în cazul infracţiunilor care au fost săvârșite fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, nu s-au soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu au fost săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, învinuitul, inculpatul nu a recunoscut vina în comiterea infracţiunii” declarat neconstituțional prin HCC27 din 30.10.18, MO430-439/23.11.18 art. 164; în vigoare 30.10.18]
(2) Arestarea preventivă poate fi aplicată în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art. 176, luând în considerare și dacă:
1) învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova;
3) învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri preventive aplicate în privinţa sa ori a încălcat ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în familie;
4) există probe suficiente asupra faptului că învinuitul, inculpatul, aflându-se în libertate, prezintă un risc iminent pentru securitatea și ordinea publică.
(21) Motivul prevăzut la alin. (2) pct. 1) se ia în considerare în cazul în care învinuitul, inculpatul a refuzat să comunice locul permanent de trai.
(3) La soluţionarea chestiunii privind arestarea preventivă, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată are obligaţia să examineze prioritar oportunitatea aplicării altor măsuri preventive, neprivative de libertate, apoi a celor alternative arestului preventiv, și să respingă demersul privind aplicarea arestării preventive atunci când acesta nu este motivat suficient sau dacă motivele invocate nu sunt susținute prin probe care confirmă temeiurile rezonabile de aplicare. Judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată are dreptul să dispună oricare altă măsură preventivă prevăzută la art. 175.
(31) Arestarea preventivă nu se aplică, iar persoana față de care s-a aplicat arestul preventiv se eliberează din arest, cu sau fără aplicarea unei alte măsuri preventive, în cazul depunerii cauțiunii stabilite de instanța de judecată, la cererea învinuitului, inculpatului, în cazul comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 190 alin. (1) și (2), art. 191 alin. (1) și (2), art. 223, 224, 225, 226, 227, art. 228 lit. a) și b), art. 241, 242, 244, 2441, 246, 2461, 250, 257, 258, 262, 263 din Codul penal.
(4) În încheierea privind arestarea preventivă se vor indica motivele care justifică insuficiența altor măsuri preventive pentru înlăturarea riscurilor ce au servit ca temei pentru aplicarea arestării preventive. Încheierea privind arestarea preventivă poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară.
Articolul 186. Termenul ținerii persoanei în stare de arest și prelungirea lui
(1) Termenul ținerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării persoanei de libertate la reținerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reținută – de la momentul executării hotărârii judecătorești privind aplicarea acestei măsuri preventive.
(2) Perioada de ținere în arest a învinuitului, inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil, stabilit în funcție de complexitatea investigațiilor necesare pentru descoperirea adevărului și ținând cont de obligația de celeritate în soluționarea cauzei penale în care învinuitul sau inculpatul este ținut în stare de arest.
(3) Arestul se dispune pentru un termen de cel mult 30 de zile.
(4) Termenul arestului poate fi prelungit doar atunci când alte măsuri preventive neprivative de libertate nu sunt suficiente pentru a înlătura riscurile care justifică aplicarea arestului preventiv și și-au păstrat actualitatea condițiile și criteriile stipulate la art. 175, 176 și 185.
(5) Fiecare perioadă cu care se prelungește arestul preventiv se stabilește cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (2), dar nu poate depăși termenul de 30 de zile.
(6) În privința aceleiași fapte și aceleiași persoane, arestul poate fi aplicat, pentru ambele faze ale procesului penal, pe un termen de cel mult 12 luni cumulativ, până la pronunțarea sentinței de către instanța de fond. În termenul de ținere a învinuitului, inculpatului în stare de arest se include timpul în care persoana:
1) a fost reținută și arestată preventiv;
2) a fost sub arest la domiciliu;
3) s-a aflat într-o instituție medicală, la decizia judecătorului de instrucție sau a instanței, pentru expertiză judiciare în condiții de staționar, precum și la tratament, în urma aplicării în privința ei a măsurilor de constrângere cu caracter medical.
(7) În perioada de examinare a cauzei transmise la rejudecare în primă instanță, arestul poate fi dispus până la emiterea unei noi sentințe, ținând cont de durata de ținere în stare de arest a inculpatului până la pronunțarea sentinței de către instanța de fond și de termenul total stabilit la alin. (6).
(8) Pentru învinuiții, inculpații minori durata totală de ținere în stare de arest preventiv nu poate depăși termenul de 8 luni.
(9) Prelungirea termenului de arest preventiv se dispune cu respectarea condițiilor stabilite de prezentul cod pentru aplicarea inițială a măsurii de arest preventiv. Suplimentar, la soluționarea demersului privind prelungirea termenului de arest preventiv, judecătorul de instrucție sau, după caz, instanța de judecată are obligația să examineze dacă, pentru înlăturarea riscurilor ce au determinat aplicarea măsurii de arest preventiv, este suficientă aplicarea altor măsuri preventive neprivative de libertate și dacă există sau nu temeiuri relevante și suficiente pentru prelungirea măsurii de arest preventiv.
(10) Prelungirea duratei de arestare preventivă se decide de către judecătorul de instrucție din circumscripția în raza teritorială a căreia se efectuează urmărirea penală sau de către instanța de judecată care examinează cauza, în baza demersului procurorului. În cazul în care, din motive întemeiate, instanța de judecată, în procedura căreia se află cauza penală, este în imposibilitate să soluționeze demersul privind prelungirea arestului preventiv, acesta se distribuie, în ordinea stabilită, unui alt judecător.
(101) Demersul procurorului de prelungire a termenului arestării preventive urmează a fi încuviințat în scris de către:
1) procurorul ierarhic superior – în cazul în care se solicită prelungirea arestării preventive pentru un termen mai mare de 3 luni şi, respectiv, pentru un termen mai mare de 2 luni, în cazul minorilor;
2) Procurorul General sau de către un adjunct în temeiul ordinului emis de Procurorul General – în cazul în care se solicită prelungirea arestării preventive pentru un termen mai mare de 6 luni şi, respectiv, pentru un termen mai mare de 4 luni, în cazul minorilor.
(11) Hotărârea judecătorească de prelungire a duratei de arestare preventivă poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară. Atacarea hotărârii nu suspendă examinarea cauzei penale.
(12) Urmărirea penală în cauzele penale în care sunt învinuiţi arestații preventiv se desfășoară de urgenţă şi în mod preferențial.
Administraţia instituţiei de deţinere a persoanelor reţinute sau arestate este obligată:
1) să asigure securitatea persoanelor deţinute, să le acorde protecţia şi ajutorul necesar;
2) să asigure persoanelor deţinute accesul la asistenţă şi examinare medicală independentă;
21) să informeze imediat procurorul sau, după caz, instanța de judecată pe al cărei rol se află cauza penală, precum și apărătorul persoanelor respective despre faptul depistării bolilor grave la persoanele deținute;
3) să înmâneze în aceeaşi zi persoanelor deţinute copii de pe documentele procesuale parvenite în adresa lor;
4) să asigure înregistrarea plângerilor şi cererilor persoanelor deţinute;
5) să trimită, în aceeaşi zi, plângerile şi alte cereri ale persoanelor deţinute adresate instanţei de judecată, procurorului sau altor colaboratori ai organului de urmărire penală, fără a le supune controlului şi cenzurii;
6) să întocmească un proces-verbal privind refuzul persoanei deţinute de a fi adusă în instanţă;
7) să admită întrevederi libere ale persoanei deţinute cu apărătorul, reprezentantul său legal, mediatorul, în condiţii confidenţiale, fără a limita numărul şi durata întrevederilor;
8) să asigure aducerea persoanei deţinute la organul de urmărire penală sau la instanţă la timpul indicat de acestea;
9) să asigure, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, posibilitatea de a exercita acţiuni procesuale cu participarea persoanei deţinute la locul deţinerii;
10) în baza hotărârii organului de urmărire penală sau a instanţei, să transfere persoana deţinută în alt loc de deţinere, precum şi să exercite şi alte cerințe ale acestui organ în măsura în care acestea nu contravin regimului de deţinere stabilit prin lege;
11) cu 7 zile până la expirarea termenului de deţinere a persoanei, să informeze despre aceasta organul respectiv;
12) să elibereze imediat persoanele deţinute fără hotărârea judecătorului, precum şi în cazul expirării termenului de deţinere fixat de judecător;
13) să înmâneze persoanei eliberate certificat conform prevederilor art. 174 alin.(3);
14) să informeze, fără întârziere, victima unei infracțiuni deosebit de grave sau excepțional de grave contra persoanei, victima torturii, a tratamentelor inumane sau degradante, victima infracțiunilor cu caracter sexual sau a violenței în familie, victima traficului de ființe umane și victima traficului de copii în cazul în care persoana reținută sau aflată în arest este eliberată sau evadează din detenție, cu explicații despre măsurile necesare de protecție.*
*Notă: Art. 187 pct. 14) introdus prin LP252 din 10.07.25, MO430-433/14.08.25 art. 596 intră în vigoare la momentul dezvoltării condițiilor tehnice.
Articolul 188. Arestarea la domiciliu
(1) Arestarea la domiciliu constă în izolarea învinuitului, inculpatului de societate în locuinţa acestuia, cu stabilirea anumitor restricţii.
(2) Arestarea la domiciliu se aplică faţă de învinuit, inculpat în baza hotărârii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată în modul prevăzut în art. 185 şi 186, în condiţiile care permit aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, însă izolarea lui totală nu este rațională în legătură cu vârsta, starea sănătăţii, starea familială sau cu alte împrejurări.
(3) Arestarea la domiciliu este însoţită de una sau mai multe din următoarele restricţii:
1) interzicerea de a ieși din locuinţă;
2) limitarea convorbirilor telefonice, recepţionării şi expedierii trimiterilor poştale şi utilizării altor mijloace de comunicare;
3) interzicerea comunicării cu anumite persoane şi primirea pe cineva în locuinţa sa.
(4) Persoana arestată la domiciliu poate fi supusă obligaţiilor:
1) de a menţine în stare de funcţionare mijloacele electronice de control şi de a le purta permanent;
2) de a răspunde la semnalele de control sau de a emite semnale telefonice de control, de a se prezenta personal la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată la timpul fixat.
(5) Supravegherea executării arestării la domiciliu se efectuează de către organul învestit cu asemenea atribuţii.
(6) Termenul, modul de aplicare, de prelungire a duratei şi de atac al arestării la domiciliu sunt similare celor aplicate la arestarea preventivă.
(7) În caz de nerespectare de către învinuit, inculpat a restricţiilor şi obligaţiilor stabilite de către judecătorul de instrucţie sau instanţă, arestarea la domiciliu poate fi înlocuită cu arestarea preventivă de către instanţa de judecată din oficiu sau la demersul procurorului.
Articolul 189. Dreptul persoanei reţinute sau arestate la măsuri de ocrotire
(1) În cazul în care persoana reţinută sau arestată are sub ocrotirea sa minori, persoane recunoscute iresponsabile, persoane cărora li s-a instituit curatelă sau persoane care, din cauza vârstei, bolii sau din alte cauze, au nevoie de ajutor, despre aceasta vor fi informate autorităţile competente pentru a lua faţă de aceste persoane măsuri de ocrotire. Obligaţia de a informa despre necesitatea aplicării măsurilor de ocrotire îi revine organului care a efectuat reţinerea sau arestarea preventivă.
(2) Dispoziţiile organului de urmărire penală sau ale instanţei în vederea luării măsurilor de ocrotire faţă de persoanele menţionate la alin.(1), ramase fără ocrotire, sunt executorii pentru autoritatea tutelară, precum şi pentru conducătorii instituţiilor medicale sau sociale de stat. Organul de urmărire penală sau instanţa poate transmite minorii, persoanele iresponsabile sau cele de vârstă înaintată sub ocrotire rudelor, cu consimțământul acestora.
(3) Persoana ale cărei bunuri au rămas fără supraveghere în urma reţinerii, arestării preventive sau arestării la domiciliu are dreptul la supravegherea acestor bunuri, inclusiv îngrijirea şi hrănirea animalelor domestice, asigurată de organul de urmărire penală la cerința acestei persoane şi din contul ei. Dispoziţiile organului de urmărire penală sau ale instanţei privitor la asigurarea supravegherii bunurilor persoanei şi îngrijirii lor sunt obligatorii pentru conducătorii respectivi ai instituţiilor de stat.
(4) Măsurile de ocrotire prevăzute în prezentul articol se vor lua şi în privinţa persoanelor care se aflau sub ocrotirea părţii vătămate, în privinţa bunurilor şi domiciliului acestora.
(5) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată informează neîntârziat persoana reţinută, arestată preventiv sau arestată la domiciliu, precum şi alte persoane interesate, despre măsurile de ocrotire luate în condiţiile prezentului articol.
Articolul 190. Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune
Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune poate fi dispusă de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţa de judecată, la solicitarea procurorului, a învinuitului ori a inculpatului aflat în detenție sau a avocatului acestuia.
Articolul 191. Liberarea provizorie sub control judiciar
(1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate aplica de către judecătorul de instrucţie sau de către instanţă pe un termen de cel mult 60 de zile. Liberarea provizorie sub control judiciar este însoţită de una sau mai multe obligaţii prevăzute la alin. (3), cu darea în consemn și/sau cu aplicarea monitorizării electronice.
(3) Liberarea provizorie sub control judiciar este însoţită de una sau mai multe din următoarele obligaţii:
1) să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliul decât în condiţiile stabilite de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţă;
2) să comunice organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată orice schimbare de domiciliu;
3) să nu meargă în locuri anume stabilite;
4) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este citată;
5) să nu intre în legătură cu anumite persoane;
6) să nu săvârșească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal;
7) să nu conducă autovehicule, să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârșirea infracţiunii;
8) să predea paşaportul judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată;
9) să mențină în stare funcțională mijloacele electronice de control și să le poarte permanent.
(31) Controlul judiciar privind necesitatea de menţinere a măsurii liberării provizorii sub control judiciar se realizează periodic, dar nu mai rar decât o dată la 60 de zile, de către judecătorul care a dispus măsura sau, în lipsa acestuia, de către judecătorul desemnat în modul stabilit de lege. Dacă temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea acesteia, liberarea provizorie sub control judiciar se extinde, de fiecare dată, pentru un termen prevăzut la alin. (1).
(32) Măsura liberării provizorii sub control judiciar poate fi dispusă pe un termen de cel mult 12 luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvârșirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani sau pe un termen de cel mult 24 de luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvârșirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani.
(4) Organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte învinuitul, inculpatul liberat provizoriu sub control judiciar verifică periodic respectarea obligaţiilor de către învinuit, inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează imediat judecătorul de instrucţie, în cursul urmăririi penale, sau instanţa de judecată, în cursul judecării cauzei.
(5) Controlul judiciar asupra persoanei liberate provizoriu poate fi ridicat, total sau parţial, pentru motive întemeiate, în modul stabilit pentru aplicarea acestei măsuri.
[Art. 191 în partea ce ține de omisiunea de a reglementa termenul pentru care poate fi dispus controlul judiciar şi durata maximă a acestei măsuri declarat neconstituțional HCC17 din 19.05.16, MO232-244/29.07.16 art. 62; în vigoare 19.05.16]
Articolul 192. Liberarea provizorie pe cauţiune
(1) Liberarea provizorie pe cauţiune poate fi acordată în cazul în care este aplicată măsura asiguratorie pentru repararea prejudiciului cauzat de infracţiune şi s-a depus cauţiunea stabilită de judecătorul de instrucţie sau de către instanţă, precum și la cererea învinuitului sau inculpatului aflat în detenție.
(21) Judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată dispune, prin încheiere, respingerea demersului de arestare preventivă sau de arestare la domiciliu şi aplicarea măsurii de liberare provizorie pe cauţiune, stabileşte valoarea cauţiunii, precum şi termenul de depunere a acesteia.
(22) Necesitatea de menţinere a măsurii liberării provizorii pe cauţiune se verifică periodic, dar nu mai rar decât o dată la 60 de zile, de către judecătorul care a dispus măsura sau, în lipsa acestuia, de către judecătorul desemnat în modul stabilit de lege.
(23) Măsura liberării provizorii pe cauţiune poate fi dispusă pe un termen de cel mult 12 luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvârșirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani sau pe un termen de cel mult 24 de luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvârșirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani.
(3) În perioada liberării provizorii pe cauţiune, persoana este obligată să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau instanţei de judecată şi să comunice orice schimbare a domiciliului. Faţă de persoana liberată provizoriu pe cauţiune pot fi aplicate şi alte obligaţii prevăzute de art. 191 alin.(3).
(4) Dacă învinuitul, inculpatul nu depune cauţiunea în termenul stabilit de instanţa de judecată, la demersul procurorului se dispune înlocuirea măsurii cu arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu.
Articolul 1921. Regulile cu privire la cauţiune
(1) Dispunerea cauţiunii se face pe numele învinuitului, inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate în contul administrat de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, în baza dispoziției de încasare eliberate de aceasta, ori prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limitele unei sume de bani determinate, în favoarea aceleiași agenții.
(2) Valoarea cauţiunii se determină de către judecătorul de instrucţie sau de către instanţa de judecată de la 3000 la 100 000 de unităţi convenţionale, în funcţie de starea materială a persoanei respective şi de gravitatea infracţiunii.
(3) Cauţiunea garantează:
1) participarea învinuitului, inculpatului la procesul penal şi respectarea de către acesta a obligaţiilor prevăzute la art. 192 alin. (3);
2) plata despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune şi plata amenzii.
Articolul 193. Revocarea liberării provizorii
(1) Liberarea provizorie poate fi revocată dacă:
1) se descoperă fapte şi circumstanţe care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare şi care împiedică liberarea provizorie;
2) învinuitul, inculpatul cu rea-credinţă nu îndeplineşte obligaţiile stabilite sau a săvârșit o nouă infracţiune cu intenţie.
(2) În cazul revocării liberării provizorii, persoana este supusă arestării preventive sau arestării la domiciliu.
Articolul 194. Restituirea cauţiunii sau trecerea ei în proprietatea statului
(1) Cauţiunea se restituie sau trece în proprietatea statului în temeiul încheierii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată la demersul procurorului, la cererea învinuitului, inculpatului, condamnatului, achitatului sau la cererea reprezentantului acestuia.
(2) Cauţiunea se restituie în cazul în care:
1) se revocă liberarea provizorie în temeiurile prevăzute la art. 193 alin. (1) pct. 1);
2) judecătorul de instrucţie sau instanţa constată că nu mai există temeiurile care au justificat aplicarea măsurii preventive;
3) se dispune încetarea procesului penal, scoaterea persoanei de sub învinuire sau achitarea acesteia;
4) instanţa care judecă cauza în fond stabileşte, prin hotărâre definitivă, o pedeapsă.
(3) Soluționarea cererii sau a demersului se face cu participarea procurorului, învinuitului, inculpatului, condamnatului, achitatului, reprezentantului acestuia. Neprezentarea părților legal citate nu împiedică examinarea cererii sau a demersului.
(4) Cauţiunea nu se restituie şi se face venit la bugetul de stat de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţa de judecată în cazul revocării liberării provizorii pe cauţiune în temeiurile prevăzute la art. 193 alin. (1) pct. 2).
(5) Judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată poate dispune prin hotărâre trecerea cauţiunii în proprietatea statului dacă măsura de liberare pe cauţiune a fost înlocuită cu măsura arestării preventive sau arestării la domiciliu sau dacă pe durata măsurii de liberare pe cauţiune învinuitul, inculpatul încalcă cu rea-credinţă obligaţiile ce îi revin, sau dacă există o bănuială rezonabilă că a săvârșit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa.
(6) Hotărârea de trecere a cauţiunii în proprietatea statului poate fi atacată cu recurs de persoanele interesate.
Articolul 195. Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive
(1) Măsura preventivă aplicată poate fi înlocuită cu una mai aspră, dacă necesitatea acesteia este confirmată prin probe, sau cu una mai ușoară, dacă prin aplicarea ei se va asigura comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, în scopul desfăşurării normale a procesului penal şi al asigurării executării sentinţei.
(2) Măsura preventivă se revocă de către organul care a dispus-o în cazul în care au dispărut temeiurile pentru aplicarea acesteia.
(3) Măsura preventivă sub formă de arestare preventivă, arestare la domiciliu, liberare provizorie sub control judiciar și liberare provizorie pe cauțiune se înlocuiește sau, după caz, se revocă de judecătorul de instrucție sau, după caz, de instanța de judecată. În cazul în care, la etapa de urmărire penală, până la transmiterea cauzei la instanța de judecată spre examinare, procurorul care conduce sau, după caz, efectuează urmărirea penală consideră că măsura arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu nu mai este justificată și temeiurile care au servit la aplicarea sau la prelungirea acesteia au decăzut, acesta revocă neîntârziat măsura arestării preventive sau arestării la domiciliu, punând în libertate persoana sau, după caz, aplicând, conform competenței sale, o altă măsură preventivă, și, în termen de până la 5 ore de la revocare, anunță judecătorul de instrucție care a aplicat sau, după caz, a prelungit măsura arestării preventive sau a arestării la domiciliu. În cazul în care termenul arestării a fost prelungit în condiţiile art. 186 alin. (101), la dispunerea revocării urmează a fi informat şi procurorul ierarhic superior sau, după caz, Procurorul General sau adjunctul lui.
(31) Măsura preventivă sub formă de arestare preventivă se înlocuiește sau, după caz, se revocă de procurorul care conduce sau care efectuează urmărirea penală ori, după caz, de instanța de judecată pe al cărei rol se află cauza penală dacă, din concluzia Consiliului medical consultativ a Administrației Naționale a Penitenciarelor sau din raportul de expertiză judiciară psihiatrică sau medico-legală, rezultă că persoana arestată este grav bolnavă. Înlocuirea sau, după caz, revocarea măsurii preventive sub formă de arestare preventivă se dispune în termen de cel mult 3 zile de la recepționarea actelor indicate în prezentul alineat. Lista bolilor grave care împiedică aflarea persoanelor în stare de arest, procedura examinării medicale a acestora și modelul concluziei medicale se aprobă de Guvern.
(4) În cazul eliberării persoanei reținute, înlocuirii sau revocării arestării preventive, organul respectiv trimite, în aceeaşi zi, administraţiei locului de detenție copia de pe hotărâre.
(5) Măsura preventivă încetează de drept:
1) la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organul de urmărire penală sau instanţă, dacă nu a fost prelungită în conformitate cu legea;
2) în caz de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, de încetare a procesului penal sau de achitare a persoanei;
3) în caz de punere în executare a sentinţei de condamnare.
(6) Măsura preventivă privativă de libertate încetează de drept şi în cazul adoptării sentinţei de condamnare cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate.
(7) În cazul menţionat în alin.(5) pct. 1), administraţia locului de reţinere sau de deţinere este obligată să elibereze imediat persoana reţinută sau arestată.
(8) În cazurile menţionate în alin.(5) pct. 2) şi alin.(6), procurorul, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată sunt obligaţi să trimită imediat copiile de pe hotărârile respective administraţiei locului de deţinere a persoanei arestate pentru executare.
Articolul 196. Atacarea hotărârilor privind măsurile preventive
(1) Ordonanţa procurorului cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive poate fi atacată cu plângere judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărătorul ori reprezentantul său legal.
(2) Hotărârea judecătorului de instrucție sau a instanței cu privire la măsurile preventive poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile în instanța ierarhic superioară. În cazul hotărârii Curții Supreme de Justiție, recursul se judecă de alt complet al Curții Supreme de Justiție.
