Capitolul II. Infracţiunea. Codul Penal al Republicii Moldova
Extras din Codului Penal al Republicii Moldova
Articolul 14. Noţiunea de infracţiune
(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.
(2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.
Articolul 15. Gradul prejudiciabil al infracţiunii
Gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.
Articolul 16. Clasificarea infracţiunilor
(1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de prezentul cod sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave.
(2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv.
(3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv.
(4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv.
(5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârșite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani.
(6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârșite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.
Articolul 17. Infracţiunea săvârșită cu intenţie
Se consideră că infracţiunea a fost săvârșită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări.
Articolul 18. Infracţiunea săvârșită din imprudenţă
Se consideră că infracţiunea a fost săvârșită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
Articolul 19. Infracţiunea săvârșită cu două forme de vinovăţie
Dacă, drept rezultat al săvârșirii cu intenţie a infracţiunii, se produc urmări mai grave care, conform legii, atrag înăsprirea pedepsei penale şi care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului, răspunderea penală pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În consecinţă, infracţiunea se consideră intenţionată.
Articolul 20. Fapta săvârșită fără vinovăţie (cazul fortuit)
Fapta se consideră săvârșită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă.
Articolul 21. Subiectul infracţiunii
(1) Sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul săvârșirii infracţiunii, au împlinit vârsta de 16 ani.
(2) Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de răspundere penală numai pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute la art.145, 147, 151, 152 alin.(2), art.164, 166 alin.(2) şi (3), art.171, 172, 186-188, 189 alin. (2)–(6), art. 190 alin. (2)–(5), art. 192 alin. (2)–(4), art. 1921 alin. (2) şi (3), 196 alin.(4), art.197 alin.(2), art.212 alin.(3), art.217 alin.(4) lit.b), art.2171 alin.(3) şi alin.(4) lit. b) şi d), art.2173 alin.(3) lit.a) şi b), art.2174, art.2176 alin.(2), art.260, 268, 270, 271, art.275, 280, 281, 283-286, 287 alin.(2) şi (3), art.288 alin.(2), art.290 alin.(2), art.292 alin.(2), art. 317 alin.(2), art.342.
(3) O persoană juridică, cu excepția autorităților publice, este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă aceasta nu a îndeplinit sau a îndeplinit necorespunzător dispozițiile directe ale legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicții privind efectuarea unei anumite activități și se constată cel puțin una din următoarele circumstanțe:
a) fapta a fost săvârșită în interesul persoanei juridice respective de către o persoană fizică împuternicită cu funcții de conducere, care a acționat independent sau ca parte a unui organ al persoanei juridice;
b) fapta a fost admisă sau autorizată, sau aprobată, sau utilizată de către persoana împuternicită cu funcții de conducere;
c) fapta a fost săvârșită datorită lipsei de supraveghere și control din partea persoanei împuternicite cu funcții de conducere.
(31) O persoană fizică se consideră împuternicită cu funcții de conducere dacă are cel puțin una din următoarele funcții:
a) de reprezentare a persoanei juridice;
b) de luare a deciziilor în numele persoanei juridice;
c) de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice.
(4) Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile pentru săvârșirea cărora este prevăzută sancţiune pentru persoanele juridice în partea specială din prezentul cod.
(5) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârșită.
Articolul 22. Responsabilitatea
Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.
Articolul 23. Iresponsabilitatea
(1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvârșirii unei fapte prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărârii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, prevăzute de prezentul cod.
(2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care, deşi a săvârșit infracţiunea în stare de responsabilitate, înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărârii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, iar după însănătoşire – ea poate fi supusă pedepsei.
Articolul 231. Responsabilitatea redusă
(1) Persoana care a săvârșit o infracţiune ca urmare a unei tulburări psihice, constatată prin expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza căreia nu-şi putea da seama pe deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin este pasibilă de responsabilitate penală redusă.
(2) Instanţa de judecată, la stabilirea pedepsei sau a măsurilor de siguranţă, ţine cont de tulburarea psihică existentă, care însă nu exclude răspunderea penală.
Articolul 25. Etapele activităţii infracţionale
(1) Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârșită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune.
(2) Se consideră infracţiune neconsumată pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune.
(3) Răspunderea pentru pregătirea de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune se stabileşte, conform articolului corespunzător din Partea specială a prezentului cod, ca şi pentru infracţiunea consumată, cu trimitere la art.26 şi 27, respectându-se prevederile art.81.
Articolul 26. Pregătirea de infracţiune
(1) Se consideră pregătire de infracţiune înţelegerea prealabilă de a săvârși o infracţiune, procurarea, fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor, sau crearea intenţionată, pe altă cale, de condiţii pentru săvârșirea ei dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, infracţiunea nu şi-a produs efectul.
(2) Răspunderii penale şi pedepsei penale sînt supuse numai persoanele care au săvârșit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave, grave, deosebit de grave sau excepţional de grave.
Articolul 27. Tentativa de infracţiune
Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvârșirea unei infracţiuni dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, aceasta nu şi-a produs efectul.
Articolul 28. Infracţiunea unică
Infracţiunea unică reprezintă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei unei singure norme a legii penale.
Articolul 29. Infracţiunea continua
(1) Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin săvârșirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activităţii infracţionale. În cazul infracţiunii continue nu există pluralitate de infracţiuni.
(2) Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate.
Articolul 30. Infracţiunea prelungită
(1) Se consideră infracţiune prelungită fapta săvârșită cu intenţie unică, caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o infracţiune.
(2) Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârșirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale.
Articolul 32. Pluralitatea de infracţiuni
Pluralitatea de infracţiuni constituie, după caz, concurs de infracţiuni sau recidivă.
Articolul 33. Concursul de infracţiuni
(1) Se consideră concurs de infracţiuni săvârșirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală.
(2) Concursul de infracţiuni poate fi real şi ideal.
(3) Concursul real există atunci când persoana, prin două sau mai multe acţiuni (inacţiuni), săvârșește două sau mai multe infracţiuni.
(4) Concursul ideal există atunci când persoana săvârșește o acţiune (inacţiune) care întruneşte elemente a mai multor infracţiuni.
Articolul 34. Recidiva
(1) Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârșită cu intenţie.
(2) Recidiva se consideră periculoasă:
b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de gravă a săvârșit din nou cu intenţie o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă.
(3) Recidiva se consideră deosebit de periculoasă:
b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvârșit din nou o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă.
(4) La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin.(1)-(3) se ţine cont şi de hotărârile definitive de condamnare pronunţate în străinătate, recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova.
(5) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale:
a) pentru infracţiunile săvârșite în timpul minoratului;
b) pentru infracţiunile săvârșite din imprudenţă;
b1) pentru infracţiunile pentru care condamnarea a fost cu amânarea executării pedepsei şi dacă aceasta nu a fost anulată şi persoana nu a fost trimisă să execute pedeapsa în închisoare;
c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod;
d) stinse sau în caz de reabilitare, în conformitate cu prevederile art.111 şi 112.
e) dacă persoana a fost condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
