Prima / Capitolul III. Termenele în procedura administrativă (art. 60-65). Codul administrativ

Capitolul III. Termenele în procedura administrativă (art. 60-65). Codul administrativ

Găsiți răspunsuri la întrebările dvs. juridice cu ajutorul AI

Capitolul III. Termenele în procedura administrativă.

Titlul I. Dispoziții generale.

Cartea II. Procedura administrativă. Codul administrativ al Republicii Moldova

Articolul 60. Termenul general

(1) Termenul general în care o procedură administrativă trebuie finalizată este de 30 de zile, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Termenul general curge de la:

a) data prevăzută în lege pentru exercitarea unei atribuții stabilite;

b) data înregistrării cererii de către autoritatea publică ierarhic superioară sau de cea de control;

c) data înregistrării cererii complete, după caz cu toate actele necesare, sau de la data la care petiția a fost transferată autorității publice competente. Dacă cererea nu este completă, autoritatea publică propune petiționarului să prezinte actele lipsă și stabilește un termen în acest sens.

(3) În cazul depunerii cererii privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin emiterea unui act administrativ individual sau normativ ilegal, termenul general începe să curgă din data în care hotărârea instanței de judecată prin care s-a anulat actul administrativ ilegal a rămas definitivă. Dacă autoritatea publică a anulat un act administrativ ilegal, termenul general începe să curgă din data în care decizia cu privire la anularea actului administrativ ilegal a rămas incontestabilă.

(4) Din motive justificate legate de complexitatea obiectului procedurii administrative, termenul general poate fi prelungit cu cel mult 15 zile. Această prelungire are efect doar dacă este comunicată în scris participanților la procedura administrativă în termen de 30 de zile, împreună cu motivele prelungirii.

(5) În mod excepțional, când în procedura administrativă se înregistrează cazuri de complexitate deosebită care necesită timp pentru prelucrarea documentelor, autoritatea publică poate stabili un termen mai mare pentru finalizarea procedurii administrative, care nu va depăși 90 de zile.

Articolul 61. Stabilirea termenelor

(1) Autoritatea publică poate stabili participanților la procedura administrativă termene pentru efectuarea anumitor acțiuni.

(2) În cazul în care durata unui termen nu este stabilită prin lege, la luarea deciziei cu privire la rezonabilitatea duratei unui termen autoritatea publică va lua în considerare circumstanțele de fapt ale fiecărui caz în parte.

Articolul 62. Prelungirea termenelor

(1) Termenele stabilite de o autoritate publică pot fi prelungite la cerere. Cererea se depune până la expirarea termenului.

(2) Termenele legale pot fi prelungite numai dacă acest lucru este stabilit expres în lege.

Articolul 63. Calcularea termenelor

(1) Calcularea termenelor în procedura administrativă se efectuează în conformitate cu prevederile art. 383–390 din Codul civil.

(2) Dacă o autoritate publică trebuie să efectueze prestații doar pentru o anumită perioadă de timp, atunci această perioadă expiră în ultima zi a ei, chiar și atunci când aceasta este o zi de sâmbătă, duminică sau o zi liberă stabilită prin lege.

Articolul 64. Refuzul sau nesoluționarea în termen a unei cereri

(1) Autoritatea publică este obligată să soluționeze o cerere potrivit competențelor sale și în termenul stabilit de lege.

(2) Refuzul de a primi sau a examina o cerere se consideră drept respingere a cererii. Aceeași regulă se aplică și în cazul nesoluționării unei cereri în termen legal.

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), în cazurile prevăzute de lege, nesoluționarea în termen a unei cereri se consideră drept acceptare a acesteia.

Articolul 65. Repunerea în termen

(1) Dacă o persoană, din motive independente de voința ei, nu a putut respecta un termen legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. Culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului.

(2) Cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază și, suplimentar, se recuperează acțiunile omise.

(3) După 6 luni de la expirarea termenului omis repunerea în termen nu mai poate fi solicitată, iar acțiunea omisă nu mai poate fi recuperată, cu excepția cazului când acest lucru nu a fost posibil până la expirarea termenului de un an ca urmare a forței majore.

(4) Persoanele interesate pot contesta actul/refuzul autorității publice de repunere în termen cu acțiune în contencios administrativ numai odată cu fondul.

(5) Repunerea în termen nu se permite în cazurile excluse prin lege.



  Cartea I. Dispoziţii generale  
💼 Reglementarea raporturilor administrative 
💼 Definiții de bază 
💼 Principii comune 
💼 Principiile procedurii de contencios administrativ 


  Cartea II. Procedura administrativă  
💼 Participanții la procedura administrativă 
💼 Competențele autorităților publice 
💼 Termenele în procedura administrativă 
💼 Obligațiile autorităților publice 
💼 Etapele procedurii administrative 
💼 Incidente și drepturi procedurale 
💼 Clarificarea stării de fapt 
💼 Audierea participanților 
💼 Comunicarea în cadrul procedurii administrative 
💼 Notificarea prin email 
💼 Protocolul unui act administrativ individual 
💼 Emiterea actelor administrative individuale 
💼 Valabilitatea actelor administrative individuale 
💼 Retragerea unui act administrativ individual 
💼 Revocarea unui act administrativ individual legal 
💼 Anularea actelor administrative individuale 
💼 Anularea, revocarea sau anularea unui act administrativ individual 
💼 Contractul Administrativ 
💼 Procedura administrative prealabilă 
💼 Reluarea procedurii administrative 
💼 Executarea actelor individuale și acordurilor administrative 
💼 Executarea creanțelor bănești 
💼 Impunerea acțiunilor, a tolerărilor sau a inacțiunilor 


  Cartea III. Procedura contenciosului administrativ  
💼 Înaintarea acțiunii în contencios administrativ 
💼 Procedura în prima instanță 
💼 Forma și conținutul cererii de chemare în judecată 
💼 Hotărîrile instanței de judecată 
💼 Procedura de apel 
💼 Recursul împotriva încheierilor judecătorești 
💼 Procedura de recurs 
💼 Executarea hotărîrilor judecătorești și a tranzacțiilor judiciare de împăcare