Individualizarea pedepselor. Capitolul VIII. Individualizarea pedepselor. Codul Penal al Republicii Moldova
Extras din Codului Penal al Republicii Moldova
Capitolul VIII. Individualizarea pedepselor
Articolul 75. Criteriile generale de individualizare a pedepsei
(1) Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.
(2) În cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepţional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepţional la aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanţa de judecată.
(3) Pentru săvârșirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, pedeapsa se aplică minorului numai dacă se apreciază că luarea măsurii cu caracter educativ nu este suficientă pentru corectarea minorului.
Articolul 76. Circumstanţele atenuante
(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante:
a) săvârșirea pentru prima dată a unei infracţiuni ușoare sau mai puţin grave;
b) săvârșirea infracţiunii de către un minor sau de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 de ani;
c) săvârșirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial;
d) săvârșirea faptei de o persoană cu responsabilitate redusă;
e) prevenirea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvârșite, repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate;
f) autodenunţarea, contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la identificarea infractorilor ori recunoaşterea vinovăţiei;
g) ilegalitatea sau imoralitatea acţiunilor victimei, dacă ele au provocat infracţiunea;
h) săvârșirea infracţiunii ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice, ce nu înlătură caracterul penal al faptei, sau dată fiind dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură;
i) săvârșirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea involuntară sau forţată a alcoolului, a drogurilor, a precursorilor, a etnobotanicelor sau a substitutelor acestora sau de consumarea de aceste substanţe fără a fi conştientă de efectul lor;
j) săvârșirea infracţiunii cu depăşirea limitelor legale ale legitimei apărări, reţinerii infractorului, stării de extremă necesitate, riscului întemeiat sau ca rezultat al executării ordinului sau dispoziţiei superiorului;
k) afectarea gravă, prin infracţiunea săvârșită, a făptuitorului acesteia sau greutatea poverii pedepsei, aplicată pentru el, din cauza vârstei înaintate a acestuia, stării sănătăţii lui sau altor circumstanţe;
l) expirarea, de la momentul comiterii infracţiunii, a cel puţin 2/3 din termenul de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală, prevăzut pentru această infracţiune, sau depăşirea termenului rezonabil pentru examinarea cazului, ținându-se cont de natura faptei, dacă tergiversarea nu a fost provocată de făptuitor.
(2) Instanţa de judecată poate considera drept circumstanţe atenuante şi alte circumstanţe, neprevăzute la alin.(1).
(3) La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată nu consideră drept atenuantă circumstanţa care este prevăzută de lege ca element constitutiv al infracţiunii.
Articolul 77. Circumstanţele agravante
(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante:
a) săvârșirea infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracţiune similară sau pentru alte fapte care au relevanţă pentru cauză;
c) săvârșirea infracţiunii prin orice formă de participaţie;
d) săvârșirea infracţiunii din motive de prejudecată;
e) săvârșirea infracţiunii cu bună știință împotriva unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;
f) săvârșirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
g) săvârșirea infracţiunii prin intermediul sau în prezenţa minorilor, persoanelor aflate în dificultate, persoanelor retardate mintal sau dependente de făptuitor;
h) săvârșirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei;
i) săvârșirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit;
j) săvârșirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea alcoolului, a drogurilor, a precursorilor, a etnobotanicelor sau a substitutelor acestora. Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul infracţiunii, să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă;
k) săvârșirea infracţiunii cu folosirea armei, a muniţiilor, a materialelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită, a mijloacelor tehnice special pregătite, a substanţelor nocive şi radioactive, a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice, precum şi cu aplicarea constrângerii fizice sau psihice;
m) săvârșirea infracţiunii profitând de starea excepţională, de calamităţile naturale, precum şi de dezordini de masă;
n) săvârșirea infracţiunii cu folosirea încrederii acordate.
(2) Dacă circumstanţele menţionate la alin.(1) sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni, ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante.
Articolul 78. Efectele circumstanţelor atenuante şi agravante
(1) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârșirea infracţiunii, pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează:
a) dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic de 10 ani, pedeapsa poate fi redusă până la acest minim;
b) dacă se aplică amenda, aceasta se poate coborî până la limita de jos.
(2) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârșirea infracţiunii, pedeapsa complementară, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârșită, poate fi înlăturată.
(3) În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod.
(4) În caz de concurs al circumstanţelor agravante şi celor atenuante, coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod nu este obligatorie.
(5) Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale, pedeapsa poate fi aplicată conform prevederilor art.79.
Articolul 79. Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege
(1) Ținând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, legate de scopul şi motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracţiunii, de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii, de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei, precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârșite în grup la descoperirea acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvârșit infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională. Săvârșirea infracţiunii de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanţă excepţională.
(11) Poate fi considerată excepţională atât o circumstanţă atenuantă, cât şi un cumul de asemenea circumstanţe legate de situaţiile menţionate la alin.(1).
(3) În cazul condamnării persoanelor adulte pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală, dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvârșită.
(4) Prevederile alin.(1) nu se aplică persoanelor adulte în cazul aplicării pedepsei detenţiunii pe viaţă , în cazul recidivei de infracţiuni sau al săvârșirii de infracţiuni prevăzute la art. 1661 alin. (2)–(4).
Articolul 80. Aplicarea pedepsei în cazul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției și a acordului de cooperare
(1) În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, iar instanța de judecată acceptă acest acord, limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială a prezentului cod se reduc cu o treime.
(2) În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de cooperare, iar instanța de judecată acceptă acest acord, limitele de pedeapsă prevăzute de norma părții speciale a prezentului cod se reduc cu două cincimi. La stabilirea pedepsei cu închisoare se aplică suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea parțială a executării pedepsei, în modul prevăzut de lege.
(3) Prin derogare de la alin. (1), în cazul în care persoana pusă sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 264 alin. (2), (4), (6) și art. 2641 încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, iar instanța de judecată acceptă acest acord, reducerea menționată la alin. (1) se aplică doar limitei maxime de pedeapsă prevăzute în Partea specială a prezentului cod.
Articolul 801. Aplicarea pedepsei în cazul judecății pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală
(1) În cazul în care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acesta beneficiază de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute în Partea specială a prezentului cod în cazul pedepsei cu amendă, cu muncă neremunerată în folosul comunității sau cu închisoare.
(2) În cazul în care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu pentru infracțiunile prevăzute la art. 1811–182, 239–240, 2421, 2422, 256, art. 264 alin. (2), (4), (6), art. 2641, 324–3351, 370 și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acesta beneficiază de reducerea cu o pătrime doar a limitei maxime de pedeapsă prevăzute în Partea specială a prezentului cod în cazul pedepsei cu amendă, cu muncă neremunerată în folosul comunității sau cu închisoare.
Articolul 81. Aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată
(1) La aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt.
(2) Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.
(3) Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.
(4) Pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune detenţiunea pe viaţă nu se aplică.
Articolul 82. Aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni
(1) La aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni se ţine cont de numărul, caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunilor săvârșite anterior, de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru corectarea vinovatului, precum şi de caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunii noi.
(2) Mărimea pedepsei pentru recidiva periculoasă şi deosebit de periculoasă nu poate fi mai mică de două treimi din maximul pedepsei prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. În cazul în care sunt stabilite numai circumstanţe atenuante, instanţa poate stabili pedeapsa în limitele prevăzute pentru infracţiune în Partea specială a prezentului cod.
Articolul 83. Aplicarea pedepsei pentru participaţie
Organizatorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune, prevăzută de legea penală, săvârșită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvârșirea infracţiunii, precum şi de prevederile art.75.
Articolul 84. Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni
(1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele, instanța de judecată, pronunțând pedeapsa pentru fiecare infracțiune aparte, stabilește pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni prin cumul, total sau parțial, al pedepselor aplicate, dar pe un termen nu mai mare de 25 de ani de închisoare, iar în privința persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani – pe un termen nu mai mare de 20 de ani și în privința minorilor – pe un termen nu mai mare de 12 ani și 6 luni. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni ușoare și/sau mai puțin grave, pedeapsa definitivă poate fi stabilită și prin absorbirea pedepsei mai ușoare de pedeapsa mai aspră.
(11) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni fără să fi fost condamnată pentru vreuna dintre ele, instanța de judecată, pronunțând pedeapsa, alta decât închisoarea, pentru fiecare infracțiune aparte, stabilește pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni prin cumul, total sau parțial, al pedepselor aplicate, pedeapsa definitivă urmând să se încadreze în maximele pedepselor prevăzute în Partea generală a prezentului cod.
(2) La pedeapsa principală aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni poate fi adăugată oricare din pedepsele complementare prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod, care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile de a căror săvârșire persoana a fost declarată vinovată. Pedeapsa complementară definitivă stabilită prin cumul, total sau parţial, al pedepselor complementare aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă prevăzută de Partea generală a prezentului cod pentru această categorie de pedepse.
(3) Dacă pentru infracţiunile care intră în concurs sunt stabilite pedepse principale de diferite categorii, a căror cumulare nu este prevăzută de art.87, şi instanţa de judecată nu va găsi temeiuri pentru absorbirea unei pedepse de către alta, ele se execută de sine stătător.
(4) Conform prevederilor alin.(1)-(3) se stabileşte pedeapsa şi în cazul în care, după pronunţarea sentinţei, se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârșite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. În acest caz, în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate, complet sau parţial, în baza primei sentinţe.
(5) În cazul unui concurs de infracţiuni, când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori alte categorii de pedepse, se aplică ca pedeapsă definitivă detenţiunea pe viaţă.
Articolul 85. Aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe
(1) Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară. În acest caz, pedeapsa definitivă nu poate depăși termenul de 30 de ani de închisoare, iar în privința persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani – termenul de 20 de ani și în privința minorilor – termenul de 15 ani.
(11) Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară. În acest caz, pedeapsa definitivă, alta decât închisoarea, nu poate depăși 40000 de unități convenționale, 480 de ore muncă neremunerată în folosul comunității, 20 de ani în cazul privării de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, 10 ani în cazul privării de dreptul de a conduce mijloace de transport și pe un termen nelimitat în cazul privării unei persoane juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Cumularea pedepselor complementare în cazul unui cumul de sentinţe se efectuează în condiţiile art.84 alin.(2).
(3) Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară a instanţei de judecată.
(4) La cumularea pedepselor, dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă.
Articolul 86. Aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat strain
(1) La executarea hotărârii unui stat străin, instanţa de judecată înlocuieşte sancţiunea privativă de libertate pronunţată în statul străin cu o sancţiune prevăzută de propria lege penală pentru aceeaşi faptă, fără a agrava situaţia penală a condamnatului stabilită prin hotărârea statului străin. Dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimul prevăzut în legea internă, instanţa de judecată nu va fi legată de acest minim şi va aplica o sancţiune corespunzătoare sancţiunii pronunţate în statul străin.
(2) Orice parte a sancţiunii pronunţate în statul străin şi orice perioadă de detenţie provizorie executate de condamnat se deduc integral prin hotărârea instanţei de judecată privind recunoaşterea hotărârii statului străin.
(3) La executarea hotărârii statului străin privind aplicarea amenzii sau confiscarea unei sume de bani, instanţa de judecată va stabili cuantumul acesteia în monedă naţională, aplicând cursul oficial al leului moldovenesc valabil la momentul pronunţării hotărârii privind recunoaşterea hotărârii statului străin, fără a depăşi maximul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă.
(4) Amenzile şi confiscările de bunuri rezultate din executarea hotărârilor unui stat străin revin Republicii Moldova, fără a fi prejudiciate drepturile statelor terţe.
Articolul 87. Modul determinării termenului pedepsei definitive în cazul cumulării diferitelor pedepse
(1) La cumularea diferitelor pedepse principale aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe, unei zile de închisoare îi corespund 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
(2) Celelalte pedepse cumulate cu închisoarea se execută de sine stătător.
Articolul 88. Calcularea termenelor pedepsei şi computarea arestului preventive
(1) Termenele de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate şi de închisoare se calculează în zile, luni și ani, iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii - în ore.
(2) La computarea sau cumularea pedepselor menţionate la alin.(1), cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii, precum şi la înlocuirea pedepsei, se admite calcularea acestora în zile.
(3) Timpul aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei se include în termenul închisorii, calculându-se o zi pentru o zi, iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii – calculându-se o zi de arest preventiv pentru 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
(4) Durata arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoare, aplicate prin hotărâre a instanţei de judecată, pentru infracţiunea săvârșită în străinătate se includ în termenul pedepsei, în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii, calculându-se o zi pentru o zi.
(5) Condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare, la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii, a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, instanţa de judecată, ținând cont de termenul aflării sub arest preventiv, îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia.
(6) Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, urmează un tratament spitalicesc se include în durata executării pedepsei, cu excepţia cazului în care şi-a provocat singur boala, fapt ce s-a constatat în cursul executării pedepsei. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă.
